full screen background image

AUDIO | Unul dintre cele mai importante obiective culturale ale Iașului se redeschide publicului

Muzeul „Vasile Pogor” din Iaşi se redeschide publicului după o pauză de trei ani, timp în care a fost în proces de renovare. Spaţiul muzeal a fost reamenajat cu mijloace şi instrumente digitale. Lucian Dan Teodorovici, manager al Muzeului Național al Literaturii Române din Iași:   Proiectul de restaurare a Muzeului „Vasile Pogor”, derulat de Consiliul Județean, a ajuns la final, după trei ani de lucrări finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea totală eligibilă s-a ridicat la 6.524.265 de lei , cu TVA. Nevoi și oportunități „Avem o regiune cu multe nevoi, dar și cu multe oportunitățí. Sperăm că în acest an vom avea multe ocazii să ne bucurăm de inaugurarea unor astfel de obiective. Am finanțat în acest exercițiu financiar 33 de obiective de patrimoniu. Sunt obiective care, dacă nu ar fi fost finanțate din Programul Operațional Regional, cred că nu ar mai fi avut niciodată șansa asta pentru că unele se și dărâmau. Sunt niște lucruri minunate pe care le facem cu finanțare europeană’’, a declarat Vasile Asandei, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Casa Pogor sau Casa cu ferestre luminate, parte din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, are un lung istoric legat de viața culturală a Iașului, fiind loc de întâlnire pentru intelectualitatea orașului, sediu al Societății literare Junimea și al revistei Convorbiri Literare. Pe lângă restaurarea clăririi monument istoric, prin proiectul de reabilitare s-a realizat și o reamenajare a spațiului muzeografic. Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii va putea fi vizitat de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00. Vă recomandăm să citiți și: Un nou pas pentru extinderea spațiilor medicale din cadrul Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași AUDIO | Lotul de gimnastică din regiunea ucraineană Vinița își continuă pregătirea la Iași
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments