full screen background image

Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”, la ediția a XV-a

festivalul-de-teatruCea de-a XV-a ediție a Festivalului de teatru școlar „Hai la teatru!” se derulează la mijlocul acestei săptămâni pe cele două scene ale Teatrului Luceafărul din Iași, organizatorul manifestării. Miercuri, 23 martie, și joi, 24 martie, între orele 10 și 19, 24 de trupe din Iași, Țigănași, Țuțora, Satu Nou-Belcești, Victoria, Miroslava, Pașcani, Șipote își vor etala pasiunea pentru arta scenică și talentul sub ochii juriilor alcătuite din actorii așezământului gazdă. Ca de fiecare dată, evenimentul este conceput pe trei secțiuni: clasele I-IV, V-VIII, IX-XII, pe categorii de vârste. 300 de elevi îndrumați de 32 de coordonatori vor evolua în aproximativ 3000 de minute de teatru. Săptămâna în interiorul căreia se desfășoară Festivalul este abundentă în sărbători ale teatrului. În 20 martie, s-a celebrat Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. 21 martie este Ziua Mondială a Marionetei. Iar 27 martie este Ziua Mondială a Teatrului. „Acesta este unul dintre motivele pentru care Teatrul nostru  derulează acest proiect, unul dintre primele de gen din țară. Ne dorim o sărbătorire fără festivism, o manifestare care să însemne ceva important pentru participanți și pentru public. A urca pe o scenă profesionistă, a juca teatru în lumina reflectoarelor în fața unui public care include și artiști reprezintă o miză. Mulți dintre elevii-artiști de la edițiile anterioare au absolvit Facultăți de Teatru. Cezar Grumăzescu, Maria Pleșca, Cosmin Rotariu, Georgiana Zmău sunt câțiva dintre ei”, a subliniat directorul artistic al Teatrului Luceafărul, teatrologul Oltița Cîntec. Gama efectelor benefice ale teatrului școlar este cuprinzătoare și se referă mai ales la dezvoltarea personală. Teatrul școlar responsabilizează, stimulează comunicarea și socializarea, îi învață pe cei care-l practică tehnici de autocontrol emoțional, le dezvoltă orizontul cultural etc. În cele două zile de festival, compania Fuse Robotics va fi prezentă în foyerul Teatrului cu robotul-dansator, ca un supliment artistic pentru curioșii interesați de conexiunile dintre arte și robotică. Spectatorii care doresc să urmărească producțiile din program o pot face (program integral www.luceafarul-theatre.ro) pe baza unui bilet (4.5 lei) achiziționat de la casieria Teatrului. Vă recomandăm să citiți și: Un nou pas pentru extinderea spațiilor medicale din cadrul Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași AUDIO | Lotul de gimnastică din regiunea ucraineană Vinița își continuă pregătirea la Iași
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza