Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași organizează o serie de ateliere gratuite pentru refugiații din Ucraina, ce se vor desfășura atât în muzeele din rețeaua MNLR Iași, cât și în centrele pentru refugiați din județul Iași. Programul este format din întâlniri, lecturi, jocuri și vizite interactive. Activitățile pun în lumină rolul social al patrimoniului cultural ca vehicul al identității și construiesc un cadru sigur de exprimare pentru adulții și copiii afectați de război. Scopul acestui demers este de a stimula un proces pozitiv de integrare, de a crea un sentiment de apartenență și de a crește stima de sine, precum și de a încuraja curiozitatea privind moștenirea culturală comună și de a identifica modalități de cooperare culturală. Prima activitate va avea loc vineri, 18 martie, în centrul de refugiați gestionat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, și va consta în jocuri interactive și de creație inspirate de poveștile românești, sub îndrumarea educatoarelor muzeale Ioana Leontioaia și Iunia-Maria Ștefan. Calendarul activităților pentru refugiații din Ucraina va fi publicat periodic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro, iar cei care doresc să programeze vizite interactive sau ateliere la MNLR Iași o pot face trimițând un e-mail la adresa muzeul.literaturii@gmail.com.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Ateliere gratuite pentru refugiații din Ucraina, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Ateliere gratuite pentru refugiații din Ucraina, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române Iași
mart. 17, 2022
Articolul anteriorReprezentanții mediului de afaceri ieșean, implicați în formarea viitorilor antreprenori și manageri
Articolul următorMihai Tarași la ArtEast Gallery, cu o ”luuungă poveste de amor”