full screen background image

Lucrările la grădiniţa din centrul municipiului Suceava, în curs de finalizare

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că sunt în curs de finalizare lucrările la „Unitatea de învățământ pentru preșcolari în zona centrală a municipiului Suceava” de pe strada Dobrogeanu Gherea. Activitățile proiectului au fost extinderea și remodelarea grădiniței existente, precum şi echiparea infrastructurii educaționale preșcolare. Clădirea cuprinde subsol, parter și etaj. Clădirea va avea următoarele funcțiuni: -3 săli grupă; -sală multifuncțională; -birou administrativ; -bucătărie + zona preparare hrană; -cabinet medical; -spălătorie + călcătorie; -vestiare cu grup sanitar pentru personal; -depozite; -grupuri sanitare la parter și etaj; -spatiu tehnic; -loc joacă pentru copii, spații verzi, alei de acces pietonale și carosabile. Mai este de finalizat gardul la exterior. Perioada de implementare a proiectului este 01.05.2018 – 31.08.2022. Valoarea proiectului este 4.102.728,29 lei, din care 1.952.996,09 lei neeligibili. „Aceasta este a doua grădiniță finalizată pe fonduri europene, după cea din Burdujeni sat.”, a precizat Lungu.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments