full screen background image

FOTO | Societatea civilă și autoritățile, unite pentru coordonarea sprijinului umanitar acordat ucrainenilor

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, s-a întâlnit cu reprezentanții societății civice, care doresc să se implice și să asigure suportul logistic necesar pentru gestionarea ajutoarelor umanitare. Din partea societății civile au participat, Gelu Graur, Sînziana Secrieru, Vlad Plăcintă, Daniel Câșlariu, Narcis Jachel, Doru Barbacaru, Ciprian Andronache și Mihaela Stoiciuc-Vasilică. Întâlnirea a urmărit realizarea unei colaborări cât mai strânse și eficiente între toate părțile implicate și gestionarea eficientă a eforturilor colective. Pentru o bună coordonare se vor stabili fluxurile de descărcare și repartiția acestora in punctele special amenajate în cele două puncte vamale. În cursul zilei de astăzi, s-au alăturat inițiativei de a participa organizat la eforturile de ajutor pentru refugiați și filiala Botoșani a Asociației Crucea Roșie, precum și Asociația Scut Botoșănean, prin Bogdan Cărăușu. ”Le mulțumesc tuturor celor care se implică, solidaritatea și empatia din aceste zile demonstrează ceea ce știam cu toții, că suntem un popor de oameni buni, solidari. Am încredere că vom gestiona cu bine această situație, mă bazez pe oameni profesioniști, care sunt la datorie în orice moment. Vecinii noștri din Ucraina trec printr-o perioadă dificilă, dar împreună vom reuși, pentru că, solidaritatea noastră este fără granițe”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments