Muzeul Național al Bucovinei lansează proiectul de educație muzeală ZILELE NATURII, prin care specialiștii Muzeului de Științele Naturii vă propun întâlniri, la școală, în care vă vor prezenta informații despre speciile de urși, plante, copaci, flori din zona noastră dar și de pe mapamond, curiozități, topuri – cel mai mare, mai puternic, mai rapid, legende și povești despre plante și animale. Vor fi desfășurate și activități practice în funcție de tema abordată și de vârsta participanților. „Informațiile, prezentările, poveștile, jocurile, activitățile sunt specifice fiecărei teme abordate și vârstei participanților. Vom povesti, ne veți întreba, vă vom răspunde, vom confecționa măști, vom desena, vom crea păsări din hârtie, vom realiza ierbare, vom crea opera de artă cu plante presate. Vom crea clipe frumoase, pline de povești, cu bucurii de la muzeu.”, transmit reprezentanţii muzeului. Astfel, pentru prima parte a anului copiilor li se propune: FEBRUARIE – Ziua Ursului MARTIE – Ziua Pădurii APRILIE – Ziua Păsărilor MAI – Ziua Florilor IUNIE – Ziua Mediului Cadrele didactice, se pot informa și face programări la numerele de telefon 0747553697 și 0230-213775. De asemenea, puteți contacta reprezentanţii proiectului pe adresa de e-mail: muzeu.naturale@muzeulbucovinei.ro.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Proiectul de educație muzeală „Zilele naturii”, la Muzeul de Științele Naturii Suceava
Proiectul de educație muzeală „Zilele naturii”, la Muzeul de Științele Naturii Suceava
feb. 02, 2022
Articolul anteriorAproape 10.000 de procese pe rolul instanțelor din Botoșani
Articolul următorSă vină pofta de lectură...