Iulian Rotariu a pornit, astăzi, într-o cursă în care nu doar distanța pe care aleargă este mare. Temperaturi de minus 40 de grade, stratul consistent de zăpada și faptul că are de parcurs 270 de kilometri fără oprire fac o misiune aproape imposibilă. În perioada 24 – 28 ianuarie 2022, Iulian va reprezenta România la ultramaratonul NOMAD din Laponia Finlandeză. Alături de alți 17 dintre cei mai puternici ultramaratoniști din lume, înscriși în competiție, are de alergat 270 de kilometri, non-stop, cursa fiind organizată tot de Canal Aventure. La fel ca și celelalte ultramaratoane, această cursă va fi tot autosusţinută, participanții urmând să-şi poarte echipamentul şi hrana într-un rucsac, care nu trebuie să depășească 15 kilograme. Pe traseu, concurenții pot opri în corturile ridicate de organizatori pentru a mânca și a-și trage sufletul. ,,Ca un prizonier pe fundul unei fântâni adanci, secate… Nu știu cine sunt, nici ce mă așteaptă! Da, e limpede că, în lupta asta crudă și încăpățânată, soarta mea e să ies victorios. Mintea și materia se vor contopi armonios, iar domnia voinței universale vă începe! Doamne Ajută! – sunt gândurile cu care Iulian începe cel mai greu ultramaraton. Fiind o cursă extremă, numărul participanților a fost limitat de organizatori la 20, fiindu-le permisă înscrierea doar celor care au reușit să finalizeze provocări asemănătoare. Și de această dată, Iulian va alerga în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism din Botoșani.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorAUDIO | Mii de oameni în Hora Unirii de la Iaşi, în ciuda deciziei autorităţilor. George Simion, stropit cu cerneală în timpul manifestărilor
Articolul următorAUDIO | Ziua de 24 Ianuarie, celebrată la Iaşi fără Hora Unirii. „Nu putem face o selecţie între vaccinaţi şi nevaccinaţi”