full screen background image

Expoziția „Schițe în grafit”, a tânărului artist Alex Simota, la Galeriile de Artă Rădăuți

Joi, 16 decembrie, la Galeriile de artă din Rădăuți, a avut loc vernisajul expoziției Schițe în grafit, semnată de tânărul și talentatul rădăuțean, în vârstă de 25 de ani, Alex Simota. Având sprijinul cunoscuților fotografi rădăuțeni Cătălin Urdoi și Doru Clipa, care au fost și amfitrionii vernisajului, Alex Simota a expus publicului rădăuțean niște lucrări de grafit pe hârtie care au captivat participanții prin frumusețea în alb-negru a tablourilor. Expoziția este realizată și cu sprijinul Primăriei Rădăuți și a Asociației Gal Urban Rădăuți, care prin primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, și managerul Asociației, Florin Preda, au ținut să îl felicite pe Alex Simota pentru talentul pe care îl are, urându-i mult succes în viitor. De altfel, primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, avea să spună că tânărul Alex Simota este „un adevărat ambasador al Rădăuțiului”, prin valoarea lucrărilor pe care le execută. Lucrările vor fi expuse la Galeriile de Artă în perioada 16-22 decembrie, iar 50% din veniturile obținute în urma vânzării operelor de artă vor fi direcționate către Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie „din Rădăuți.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments