full screen background image

Un nou pas pentru Spitalul Regional de Urgență de la Iași

S-a semnat contractul pentru proiectarea Spitalului Regional de Urgență de la Iași. Anunțul a fost făcut de către Alexandru Rafila, în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 8 decembrie. „Acesta este un pas foarte important în direcția construirii cât mai rapide a Spitalului Regional de Urgență din Iași. De altfel, proiectul din orașul nostru a rămas cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi ridicate în România (alături de Cluj și Craiova), iar acest lucru ne dă speranțe în privința concretizării sale într-un termen optim. Mulțumesc Guvernului României și, în special, Ministerului Sănătății pentru tot sprijinul oferit Iașului în realizarea Spitalului Regional de Urgență, obiectiv medical de importanță vitală nu numai pentru Iași, ci pentru întreaga regiune a Moldovei!”, a scris primarul Mihai Chirica, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Spitalul Regional de Urgență  va avea 850 de paturi, va înlocui actualul Spital Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” și va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | Iașul va avea un Muzeu al Satului Moldav AUDIO | Numărul cazurilor de COVID-19 în rândul copiilor din Iaşi, în creștere
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments