Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunţă că spectacolul „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, regia Mădălin Hîncu, scenografia Răzvan Bordoș, va avea o dublă premieră: pe 11 și 12 decembrie 2021, de la ora 18:00. Cea de-a doua premieră a stagiunii 2021 – 2022 la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, „O noapte furtunoasă”, este una dintre cele mai importante piese ce aparțin scriitorului Ion Luca Caragiale, reprezintă debutul dramaturgic al autorului și a avut premiera națională în 1879 pe scena Teatrului Național din București. Tânărul și talentatul regizor român, Mădălin Hîncu, face parte din promoția 2017 a absolvenților Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, Master Arta Regizorului de Teatru. Spectacolul său de licență, „Picnic pe câmpul de luptă” de Fernando Arrabal, a obținut Premiul pentru cea mai bună regie la Gala Absolvenților 2015. „Noaptea ursului” de Ignacio del Moral, spectacolul cu care Mădălin Hîncu a debutat ca regizor, la Teatrul de Comedie din București a fost nominalizat pentru debut la Premiile UNITER 2018. Una dintre cele mai însemnate experiențe pentru regizorul Mădălin Hîncu este colaborarea sa cu Teatrul Național Târgu Mureș, Compania Tompa Miklós, el fiind câștigătorul proiectului lansat tinerilor regizori, cu spectacolul „Și caii se împușcă, nu-i așa?” după romanul lui Horace McCoy. Un regizor extrem de serios, Mădălin Hîncu se pregătește și își face temele foarte atent și meticulos, cu fiecare spectacol nou pe care îl realizează, reușind, încă din anii de studenție, un parcurs notabil în domeniul regiei. Spectacolele realizate de Mădălin au atras, într-un mod deosebit, atenția, pentru că pe scenă, regizorul încearcă să producă atmosferă și caută mereu să lase o amprentă originală asupra creațiilor pe care le propune. Născut în București, Răzvan Bordoș, cel care semnează scenografia spectacolului „O noapte furtunoasă” este licențiat în Scenografie la Facultatea de Teatru a U.N.A.T.C. București (2015), absolvind programul de Master Arta Scenografului, U.N.A.T.C. București, în anul 2017, la clasa conf.univ.dr. Ștefan Caragiu. Printre spectacolele a căror scenografie o semnează se numără „Noaptea Ursului”, de Ignacio del Moral (Teatrul de Comedie, 2017), „Dragă Elena Sergheevna” (Teatrul Municipal Bacovia, 2018), „Și caii se împușcă, nu-i așa?” (Teatrul Național Târgu-Mureș, compania Tompa Miklos, 2018) și „Jocuri în curtea din spate”, de Edna Mazya (Teatrul de Stat Constanța, 2020). În sfera teatrului independent, Răzvan Bordoș a colaborat cu Unteatru București pentru producția „Conul Leonida față cu reacțiunea” (2018), precum și cu cu Vanner Collective, pentru spectacolul „Lemons, lemons, lemons…”, de Sam Steiner (2019). Dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, Ion Luca Caragiale este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români. Prima lectură a piesei „O noapte furtunoasă” a avut loc în 1877 la Junimea, iar în 1878, veritabilă capodoperă a dramaturgiei româneşti este publicată în revista Convorbiri literare. Întemeietorul teatrului comic din România și unul dintre principalii fondatori ai Teatrului Național, Ion Luca Caragiale este cel mai cunoscut autor dramatic. Amintim doar câteva dintre piesele sale: Conu Leonida față cu reacțiunea, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului și drama Năpasta. Deși apreciat în primul rând ca autor dramatic și creator al Momentelor, Caragiale a scris și nuvele remarcabile psihologice și fantastice. Dintre nuvelele scrise de Caragiale amintim: O făclie de Paște, Păcat, În vreme de război, La hanul lui Manjoală, Calul dracului, Kir lanulea, Abu-Hassan, Două loturi. Ion Luca Caragiale este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Prin comediile și schițele sale, prin intermediul nuvelelor, a căror forță satirică este unică și neîntrecută până în prezent, a rămas cel mai mare creator de tipuri în dramaturgia română. Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava mai are în repertoriu un spectacol pe un text semnat de Ion Luca Caragiale. Este vorba despre spectacolul „D’ale carnavalului”, regizat de Tudor Lucanu. Ion Luca Caragiale a reușit să reconstituie o amplă imagine a societății contemporane, privită, mai ales din perspectiva comicului, fiind un adevărat geniu al situațiilor dramatice și al limbajului, iar numele său este apreciat ca unul dintre cei mai mari comediografi ai lumii. O noapte furtunoasă, de Ion Luca Caragiale Echipa de producție Regia artistică: Mădălin Hîncu Scenografia: Răzvan Bordoș Asistent scenografie: Andreea Diana Nistor Light design: Costi Baciu Distribuția: Cătălin Ștefan Mîndru, Alexandru Marin, Horia Butnaru, Delu Lucaci, Răzvan Bănuț, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Diana Lazăr, Bogdan Amurăriței. „Vă așteptăm, cu drag, la premiera spectacolului O noapte furtunoasă ce va avea loc pe 11 și 12 decembrie, ora 19:00. Biletele vor fi puse în vânzare la casieria teatrului și online pe www.blt.ro la o dată pe care o vom comunica ulterior. Vă rugăm să urmăriți pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro/ și site-ul teatrului www.teatrulmateivisniec.ro. pentru mai multe informații privind evenimentele noastre.”, a transmis Iulia VUERICH, Expert Marketing, Comunicare și PR în cadrul teatrului sucevean.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Spectacolul „O noapte furtunoasă” al Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va avea o dublă premieră, pe 11 și 12 decembrie
Spectacolul „O noapte furtunoasă” al Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va avea o dublă premieră, pe 11 și 12 decembrie
dec. 06, 2021
Articolul anteriorParlament: A început şedinţa solemnă dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei
Articolul următorPremierul Nicolae Ciucă a asigurat că până pe data de 20 decembrie legea bugetului de stat va fi prezentată în Parlament