full screen background image

Poeți contemporani cu Eminescu: Theodor Șerbănescu, „un poet în uniformă”

„Azi ne închipuim mai greu un poet în uniformă: disciplina cazonă și libertatea de multe ori boemă, rigiditatea bățoasă a tunicii îmbumbate până sub bărbie și independența degajată a papionului sunt lucruri care – s-ar părea – se exclud; și totuși «Junimea» avea în rândurile ei literați în «mondire», printre care cei doi colonei-poeți, Th. Șerbănescu și N. Skelitti, și chiar un general, «militarul autodidact M. Cerchez»” (Eugen Lungu, Poeți de pe vremea lui Eminescu). Născut la Tecuci pe 29 decembrie 1839, absolvent al Școlii Militare din Iași (1859), Theodor Șerbănescu face carieră militară timp de zece ani, apoi renunță la armată. Retras la Tecuci, duce o viață aproape idilică. În 1876, acceptă funcția de prefect al județului Cahul, activitate care, probabil nu l-a prea încântat, poetul exprimându-și deprimarea funcționărească în descrierile din poemul Basarabia („Glodoasele lui strade sunt mări neocolite/ În care trist sombrează galoșii din picior;/ Iar casele-i mărunte, sub stuf înădușite!…/ Lumei civilizate strig toate: Ajutor!…// Acesta e Cahulul… păstor fără idile!/ Aicea Poezia nu are ce căta,/ Lăsa-voi dar orașul lui…/ Și mă voi duce colo pe muche a visa”). Reintră în armată în 1877, odată cu izbucnirea războiului, și participă la asaltul Plevnei. Renunțăînsă definitiv la cariera militară în 1893, iar în 1894 este ales membru corespondent al Academiei Române. Se stinge din viață pe 2 iulie 1901 la Brăila. Theodor Șerbănescu a debutat cu versuri în „Ateneul Român”, în 1861, iar în 1868, a devenit membru al Societății „Junimea”, publicându-și textele în „Convorbiri literare”, „Albina Pindului”, „Literatura și arta română”.Iacob Negruzzi amintește de prezența lui la „Junimea” în Dicționarul „Junimii”: „Poeziile sale, pe când Șerbănescu era în Iași, dădeau loc de multe discuții în «Junimea», care adeseori făceau pe autor să asude din greu. Câteva din poeziile lui Șerbănescu au fost puse în muzică de G. Schilet; despre altele s-au primit parodii anonime la redacțiune; iar altele au fost ilustrate și dedicate «Junimii», în special una unde Șerbănescu aruncă pământul în Dumnezeu”. Deși „a fost unul dintre poeții români cei mai citiți în a doua jumătate a secolului al XIX-lea” (Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900), Theodor Șerbănescu nu a publicat nicio carte în timpul vieții. Versurile i-au fost adunate într-un volum de T.G. Djuvara și publicate în 1902 sub titlul Poezii. E Lovinescu a publicat, în 1927, o ediție de Poezii alese. Popularitatea poeziilor sale (unele dintre ele – Adio, Unde ești, Dorul, Umbra – au devenit romanțe) se datorează temei – iubirea – și unor procedee și imagini specifice cântecului lăutăresc. Sunt frecvente „interjecțiile (în special «oh»-urile și «ah»-urile), hiperbola, metafore tipice (mai ales «dorul arzător», cu variantele lui)”, iar imagistica „este provocată de un sentiment de dragoste atât de furtunos, încât versurile sale nu cunosc registrul mediu, ci numai extremele, ceea ce le conferă o notă melodramatică” (Dicționarul literaturii române…). Titu Maiorescu îl aprecia pentru eleganța versificației, plasându-l, alături de Matilda Cugler-Poni și Dimitrie Petrino, în categoria poeților care „arată o natură mai aleasă, simțiri simple, dar neafectate”: „Între cele mai plăcute produceri ale literaturei române sunt și vor rămânea poeziile d-lui Șerbănescu. De la cele dintâi încercări ale d-lui Bolintineanu, care se deosebeau prin aceeaș însușire, nu cunoaștem poezii a căror limbă să fi produs auzului aceeaș plăcere ca poeziile citatului autor. Într-o literatură unde limba poetică este deja formată, meritul aparent al unei versificații elegante consistă adesea numai în reproducerea credincioasă a formelor de stil obișnuite de autorii recunoscuți, și în Franța și în Germania se găsesc rar poeți începători ale căror versuri să fie mai mult decât o imitare palidă a lui Musset și a lui Heine. La noi, însă, unde în toate ramurile literare stilul caută încă să se formeze și este încă foarte crud, farmecul limbei într-o poezie rămâne un merit adevărat și primitiv” (Direcția nouă în poezia și proza română). Bun cunoscător al literaturii franceze (a tradus din Hugo, Musset, Lamartine) și influențat de simbolism, Theodor Șerbănescu a scris și câteva Sonete decadente (publicate în 1893), în care invocă o cromatică specifică acestui curent, imaginea mării misterioase, nume cu sonorități stranii. Nu a excelat însă în această direcție, poemele respective nefiind decât „o tentativă unică și curioasă” (Dicționarul literaturii române…). Cum bine remarcă Eugen Lungu, Theodor Șerbănescu este „poetul unui singur sentiment, deoarece ofițerul de geniu se lăsa stimulat în facerea poeziei mai ales de galantele sale aventuri. În vers, de obicei, e multă și focoasă patimă, și puțină inspirație, supliciile implacabilului eros fiind hiperbolizate fără a se încerca vreun dozaj. /…/ Ar fi însă o eroare să credem că din cele scrise de Șerbănescu nimic nu mai contează. Atunci când erosul țâșnește nu doar ca un țipăt al patimii, un muget de animal tânăr gonind pe poteci în căutarea perechii, atunci când analiticul domină senzualul, poezia lui Șerbănescu are amploare și – ce e mai important! – adâncime” (Poeți de pe vremea lui Eminescu). Nu se poate să nu amintim, în acest context, că Radu Vancu și Marius Chivu l-au inclus, cu poemul Umbra, în antologia 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”   UMBRA   Și pentru ce mai fug de tine? Și când lipsești, de ce te cat?… Ah! nu ești tu oricând în mine, Cu dorul meu nealinat?   Dar când lipsești, pornesc spre tine Ca vas gonit de aprig vânt, Parcă n-ai fi etern în mine, Oriunde ești, oriunde sânt!   Ș-apoi când pot privi la tine, Mă-ntorc și plec și plec oftând, Parcă plecând nu vii cu mine, Tu, umbra tristului meu gând!…   În cartea oarbelor destine, Pesemne astfel mi-a fost dat: Când te-oi vedea, să fug de tine, Și când lipsești, eu să te cat.       DURA LEX   Te plâng. Ca să te blăstem nici drept n-am, nici cuvinte Ce ai făcut tu însăți, eu însumi am făcut Ne-a siluit Natura d-am vrut ori de n-am vrut. Nevinovați noi dară suntem, ca înainte Și după ce-am căzut!……
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza