full screen background image

AUDIO | EXCLUSIV | Totul despre anticorpi, cu medicul Florin Roșu. „De aceea este importantă a treia doză de vaccin”

Un anticorp este o componentă proteică a sistemului imunitar, care circulă în sânge, recunoaște substanțe străine precum bacteriile și virusurile și le neutralizează. Așa explică medicii specialiști. Nenumărate discuții despre anticorpi au avut loc în ultimii ani, pe fondul pandemiei de coronavirus. Există două situații în care pot apărea anticorpii: ori în urma trecerii prin boală, ori după vaccinare. Medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, descrie anticorpii ca fiind niște soldați. „În momentul imediat după vaccinare încep să apară anticorpi. Pe anticorpi trebuie să-i privim ca pe niște soldați ai organismului, soldații care ne apără de agenții patogeni, adică de tot ceea ce ne înconjoară și ar putea să ne determine o anumită patologie. Titrul anticorpilor, adică numărul de anticorpi, trebuie să ajungă la un nivel protectiv”. Prezent în studioul VIVA FM, la emisiunea Față în Față cu Andrei Giurgia, medicul ieșean a explicat cum apar aticorpii, dar și de ce este importantă a treia doză de vaccin. A treia doză de vaccin Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a explicat pentru ascultătorii VIVA FM cum apar anticorpii după vaccinare, dar și de ce, odată cu trecerea timpului, titrul și calitatea anticorpilor încep să scadă, motiv pentru care este nevoie de o a treia doză de vaccin. „Conform studiilor, după un anumit interval de timp, titrul anticorpilor începe să scadă. La fel și calitatea lor. Să ne imaginăm un soldat care în primă fază luptă cu o platoșă de fier. Ulterior, aceasta se transformă în platoșă de lemn. De aceea este importantă cea de-a treia doză, care a fost numită și Booster, pentru a-i reaminti soldatului nostru că indicat ar fi să folosească platoșa metalică în lupta cu virusul”, explică medicul Florin Roșu. Boala după vaccinare Datele Institutului Național de Sănătate Publică strânse de la începutul campaniei de vaccinare până pe 30 septembrie 2021 arată că mai puțin de 1% din persoanele care s-au vaccinat cu prima doză, respectiv a doua doză, s-au îmbolnăvit de COVID-19. Astfel, în funcție de organismul fiecăruia, dacă titrul de anticorpi scade și nu mai este la un nivel protectiv, se poate dezvolta boala. Medicul Florin Roșu subliniază, însă, că nu va fi vorba de o formă gravă a bolii. „Nu vom dezvolta în niciun caz o formă care va necesita internare. Mai mult decât atât, nu va necesita internare în terapie intensivă. Nu mai târziu de începutul acestei săptămâni a fost publicat un studiu, într-o revistă americană, făcut pe 11 milioane de pacienți vaccinați, comparativ cu 11 milioane de pacienți nevaccinați. Concluziile au fost foarte clare. Rata de internarea a pacienților vaccinați în terapie intesivă a fost nu mică, ci aproape de zero. Comparativ cu rata pacienților nevaccinați, care din nefericire, o parte dintre ei, un procentaj destul de important s-a pierdut”, a conchis medicul Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Întreaga declarație a medicul Florin Roșu poate fi ascultată aici: Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | EXCLUSIV | Dr. Florin Roșu: Am ajuns să realizăm o medicină de dezastru AUDIO | S-a încheiat pelerinajul la Sfânta Parascheva. Câți pelerini au trecut pe la raclă Alina Batcu și Paula Dieac  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments