full screen background image

AUDIO | A fost redeschis Spitalul Modular de la Lețcani. Au fost internați primii zece pacienţi COVID

A fost redeschis Spitalul Modular de la Lețcani, după nouă luni în care unitatea medicală nu a fost funcțională. Marți seară, 12 octombrie, primii zece pacienţi bolnavi de COVID-19 au fost internaţi la Leţcani, aceştia având forme medii ale bolii, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași. Cinci dintre ei, cu forme medii, dar cu necesar de oxigen, au fost transferați de la UPU a Spitalului Clinic „Sfântul Spiridon” din Iași, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași. Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iași: În același timp,  medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a declaray că în primă fază vor fi îngrijiți, la unitatea medicală mobilă de la Lețcani, doar pacienții COVID cu forme medii. „Vor fi îngrijiţi în prima fază doar pacienţi cu forme medii COVID, care nu necesită suport mare de oxigen şi pot beneficia de oxigenoterapie cu ajutorul concentratoarelor. După finalizarea montării, după umplerea şi verificarea bunei functionalităţi a stocatorului de oxigen, vom putea îngriji şi pacienţi în terapie intensivă. Pacienţii vor trece prin triajul Spitalului de Boli Infecţioase, vor fi evaluaţi, consultaţi şi vor fi directionaţi către spitalul modular. Am operaţionalizat două saloane, în total 20 de pacienţi”, a declarat medicul Florin Roşu. Amintim faptul că o echipă medicală a Ministerului Apărării Naționale a preluat managementul Spitalului de la Leţcani, pentru a trata pacienți COVID-19. Echipa este formată din 25 de persoane: medici, asistenți medicali și brancardieri, dar personalul va fi suplimentat. Vă recomandăm să citiți și: VIDEO | Detalii legate de persoanele vaccinate împotriva Covid-19 cu seruri nerecunoscute în România AUDIO | Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: „Să fie iniţiat un lockdown de cel puţin două săptămâni”    
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments