full screen background image

AUDIO | A doua zi de pelerinaj. Racla Sfintei Parascheva, dezinfectată la fiecare 10 minute. Câți pelerini au trecut pe la moaște

Aproximativ 11.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva până sâmbătă la prânz, 9 octombrie. Afluxul de pelerini este mai redus decât în anii trecuţi, potrivit cifrele înregistrate până la acest moment. Toţi pelerinii poartă măşti de protecţie, însă, atunci când ajung la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, unii dintre ei aleg să-şi dea masca jos pentru a săruta moaştele sfinte. În context, la fiecare zece minute, suprafaţa de plexiglas aşezată peste racla depusă în baldachinul din curtea catedralei este dezinfectată. La Iași, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, sunt impuse restricţii de circulaţie în intervalul orar 20:00 – 05:00. Totuşi, pelerinii au trecut şi în acest interval orar pe la racla cu moaştele sfinte. Mai mult, potrivit unui comunicat de presă emis de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, după analiza participării persoanelor la pelerinajul de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în cursul nopţii de 8 spre 9 octombrie, a rezultat că unele dintre acestea s-au deplasat în municipiul Iaşi în intervalul 20.00 – 05.00, deşi nu îndeplineau condiţiile din legislaţia în vigoare referitoare la restricţiile de circulaţie în acest interval. În context, jandarmii care asigură ordinea în jurul catedralei afirmă că organizatorul pelerinajului are obligaţia să verifice documentele celor care vin la evenimentul religios, însă nu există un astfel de filtru în zona Catedralei Mitropolitane ieşene. „Ne bazăm pe raţiune. Ieşenii nevaccinaţi au acces şi ziua, nu au de ce să vină la catedrală după ora 20.00. E greu să faci diferenţa între un pelerin vaccinat şi unul nevaccinat. Nu scrie pe fruntea nimănui. Eu cred că nu vor fi probleme”, a afirmat primarul Iaşului, Mihai Chirica. În a doua zi de desfăşurare a pelerinajului, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a venit cu o recomandare pentru cei care vor vină la în această perioadă la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. „Recomandăm tuturor participanţilor la pelerinaj să aibă în vedere că deşi nu este interzisă participarea la pelerinaj a persoanelor, totuşi pe timpul nopţii circulaţia acestora până în zona Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se supune îndeplinirii condiţiilor prevăzute de H.G. nr.932 din 9 septembrie 2021 actualizată, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă. În cazul încălcării acestor restricţii, legea prevede, ca şi normă, sancţiunea amenzii contravenţionale cuprinsă între 500 şi 2500 de lei sau avertisment. Colonel Ioan Sandu, Comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău: Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | A început pelerinajul la Sfânta Parascheva. Medic: „Moaştele vă vor aştepta la Iaşi şi peste un an” AUDIO | Cum sunt scutiți pelerinii nevaccinați de restricțiile impuse în municipiul Iași
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments