Interviu cu vicecampionul olimpic Mugurel Vasile Semciuc, vicecampionul olimpic botoșănean, a fost sărbătorit acasă, prin intermediul unui eveniment organizat de Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România (U.U.R.), al cărei președinte este Victor Semciuc. În comuna Mihăileni, localitatea Rogojești, alături de medaliatul cu argint la Olimpiada de la Tokio, au fost părinții, alte rude ale acestuia, membri ai Comitetului filialei și, pentru a destinde atmosfera, a fost invitată și fanfara filialei ”Florile Bucovinei”, formația de seniori. Într-un moment de discuții sincere și deschise privind drumul parcurs până la obținerea acestui răsunător succes, vicecampionul olimpic a povestit și greutățile întâmpinate, dar și planurile de viitor, interlocutorul fiind Victor Hrihorciuc, vicepreședintele U.U.R. – Povestestiți-ne câte ceva despre dumneavoastră și familia dumneavoastră? – Sunt născut pe 24 ianuarie 1988, originar din satul Rogojești, comuna Mihăileni, județul Botoșani, în prezent legitimat la CSA ”Steaua” București. Provin dintr-o familie simplă de la țară, suntem doi frați la părinți, eu fiind cel mai mic. Părinții mei sunt oameni simpli de la țară, muncitori, tata este ucrainean, iar mama provine dintr-un sat cu populație românească, din Grămești, dar, între timp, a învățat limba ucraineană, așa cum se spune la noi în sat și nu numai la noi. – Fiecare copil are în copilăria sa idoli, vise. Unii să devină doctori, alții fotbaliști, alții polițiști și chiar piloți. Copilul Mugurel Semciuc ce visa să devină? – Copil fiind, îmi plăcea mult fotbalul, probabil este valabil pentru aproape toți copiii. Apoi, după ce am mai crescut puțin, doream să devin polițist, în mintea mea de copil de la sat se născuse ideea că polițiștii sun oameni ”mari”, de ei ascultă toți. Apoi când am intrat la școală situația s-a schimbat. A apărut o altă oportunitate de a mă lansa în domeniul sportiv încă de la vârsta de 15 ani. – Spune-ne ceva despre școala unde ai învățat? Ai învățat și în limba ucraineană sau ai studiat limba ucraineană doar ca obiect de studiu ? – Clasele I-IV le-am făcut în satul meu natal, Rogojești, iar V-VIII la Mihăileni. Din clasa a I am început să învăț limba ucraineană și făceam câte 2 ore pe săptămână, iar din clasa a V-a studiam câte 4 ore pe săptămână limba ucraineană, ca obiect de studiu . – Cine te-a îndrumat spre sport? – Eram în clasa a VIII-a, la început de an, când dl profesor Victor Semciuc, profesorul meu de educație fizică, m-a convins și m-a propus Clubului Sportiv Botoșani, ca să practic acest sport, canotajul. Până atunci eu nu auzisem prea multe despre această ramură sportivă. Știam doar de rezultatele obținute de d-na Elisabeta Lipa, care este originară tot din satul Rogojești. – Ai practicat și alte sporturi? – Sport de performanță nu am făcut, dar am cochetat cu fotbalul la nivel local și județean, așa că am ajuns să particip cu diferite echipe mai mari sau mai mici la faze județene și interjudețene. – Când ai urcat pentru prima dată într-o barcă? – Prima dată a fost pe iazul de la Fălticeni în toamna anului 2013 când, sub conducerea antrenorului Bulei George am învățat cum să țin vâslele, poziția în barcă, primele mișcări cu vâsle pentru a participa la concursurile care urmau să înceapă în primăvara anului 2014. – Ce amintiri ai de la primele tale contacte cu caiacul și primul tău antrenor? – Prima impresie a fost foarte frumoasă, pe zi ce trecea spoream încrederea în forțele proprii, mișcările erau mai apropiate de ce ni se cerea, bucuria succeselor personale în întrecerea cu colegii mei și am început să iubesc tot mai mult acest sport. Dar acesta a fost începutul. Pe urmă a venit greul,” joaca” s-a terminat. Cerințele au crescut, pretențiile antrenorilor au sporit, se apropia perioada concursurilor și noi trebuiam să demonstrăm că nu degeaba am fost selecționați pentru această ramură sportivă. – Când au venit primele succese? – Primul succes național a fost în luna decembrie 2014, dar de data aceasta, doar pe simulatoare, pe care ne antrenăm noi pe timpul iernii, concurs la care am ocupat locul III. Primul succes internațional a venit în anul 2015, la campionatul european din Cehia, unde în componența echipajului 8+1 am obținut medalia de bronz. – Ce crezi că a stat la baza succesului tău și a echipei în cadrul căreia ai concurat, în această ramură a sportului, înălțimea, forța, determinarea, motivarea, etc ? – În primul rând hotărârea de a nu abandona niciodată gândul că voi fi câștigător. În al doilea rând, la obținerea unui succes, participă o echipă managerială formată din antrenori, medici, susținători. Un impuls special a fost dat de antrenorul lotului olimpic de băieți Antonio Colamonici din Italia, care a schimbat sistemul de pregătire existent până atunci și, începând din 2017, ne-a motivat la fiecare antrenament, la fiecare concurs că suntem cei mai buni din lume la această probă, de 4 rame fără cârmaci și că trebuie și vom birui la Olimpiada de la Tokio. Și a avut dreptate. – Spune-ne ce presupune antrenamentul cu o canoe? Mulți oameni cred că se vâslește toată ziua. E adevărat ? -Da, este adevărat că vâslim mult zilnic, cam 24 km dimineața și circa 20 km după amiază. Dar antrenamentul nu se oprește aici. Mai e câte 1 oră și jumătate de bicicletă la sală, antrenament de forță la sală, cu greutăți și alte exerciții specifice pentru a dezvolta masa musculară și a putea rezista antrenamentelor și concursurilor la care urmează să participăm. – Se spune că fiecare echipaj își are stilul său de a concura . Voi ce stil folosiți? – Antrenamentele, ca și concursul propriu zis, se realizează potrivit tacticii gândite de către echipa de antrenori. În cazul echipajului nostru facem mereu aceeași cursă. Luăm startul foarte rapid, ne menținem la 250 m, la jumătatea cursei, la 1.000 m, ne lansăm cu câteva lovituri cam 100 m, iar pe ultimii 250 m dăm tot ce avem mai bun în no, ridicăm ritmul până la finiș. Și se pare că este un stil câștigător. – Ai…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani FOTO | Sărbătoare la Mihăileni, odată cu întoarcerea acasă a lui Mugurel Semciuc
FOTO | Sărbătoare la Mihăileni, odată cu întoarcerea acasă a lui Mugurel Semciuc
sept. 17, 2021
Articolul anteriorSistem electronic de ordonare a cozilor, la Primăria Neamț
Articolul următorFOTO | Bărbat căzut în casa liftului, salvat de pompieri