full screen background image

CSU din Suceava – Minaur Baia Mare, duminică, în Liga Naţională de handbal

CSU din Suceava va întâlni duminică de la ora 17 pe Minaur Baia Mare, în Liga Națională la handbal masculin. Meciul va avea loc în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Handbaliștii pregătiți de Petru Ghervan, Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Șoldănescu își pun mari speranțe în acest joc, mai ales că vor beneficia și de aportul inimosului public sucevean, care a fost privat de accesul în sălile de sport în sezonul precedent, după izbucnirea pandemiei de COVID-19. Pentru Ghervan, antrenor principal CSU din Suceava: „Vom întâlni o echipă de tradiție, care creează de fiecare dată emulație în rândul iubitorilor handbalului. Noi venim după o victorie la Cluj, în timp ce Minaur a pierdut în fața lui Dinamo. Băimărenii au făcut un meci bun în fața campioanei însă au suferit la finalizare, având ghinionul să aibă în față un portar aflat în zi de grație. Minaur beneficiază de un lot echilibrat pe posturi, cu două extreme de foarte bună calitate din Cehia, Kotrc și Cip, la care se adaugă și internaționalul român Daniel Bera. La linia de 9 metri, băimărenii se bazează pe alți doi jucători de națională, Buzle și Căbuț, handbaliști redutabili fiind, de asemenea, internaționalul sârb Vujic, pivotul Vujovic, maghiarul Naghi, sau portarul ucrainean Terekhov. Va fi, în mod cert, un meci din altă categorie decât cel cu Universitatea Cluj, din prima etapă. Eu consider însă că suntem în stare de a evolua de la egal la egal cu adversarii de duminică, iar orice punct câștigat cu o formație de talia lui Minaur poate fi considerat o victorie, care ne va ajuta în economia campionatului”.     Ștefan Grigoraș, portar CSU din Suceava: „Am început noul sezon al Ligii Zimbrilor cu o victorie concludentă, așa că avem un moral ridicat. Baia Mare are jucători de calitate, dar și noi am făcut transferuri bune în această vară și cred că suntem mai puternici ca anul trecut”. Leonard Ștefan, pivot – CSU din Suceava: „Ne bucurăm că avem din nou posibilitatea de a evolua în fața fanilor noștri și dorim să-i simțim aproape. Vom întâlni o echipă puternică, care pretinde că se bate să prindă primele locuri în clasament, însă și noi avem atuurile noastre, fiind deciși să ne luptăm pentru șansa noastră încă din primul minut”. Accesul spectatorilor în sală se va face începând cu ora 16.30. Aceștia trebui să aibă asupra lor certificatul de vaccinare, ori dovada unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau a unui test rapid antigen efectuat în ultimele 48 de ore, ori confirmarea infectării cu Covid-19 în ultimele 90 de zile. Prezența în sală a celor tineri, cu vârsta mai mică de 18 ani, nu necesită nici un fel de test sau dovadă de vaccinare. Masca este obligatorie pe toată durata evenimentului, de la intrarea în sală și până la ieșire. Prețul unui bilet la meciul cu Minaur Baia Mare este de 10 lei. În prima etapă, CSU din Suceava a câştigat cu 37-28 pe terenul celor de laUniversitatea Cluj.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments