Ministerul Educației a publicat astăzi, 31 iulie, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2021. Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR). La nivelul județului Botoșani, rata de promovare (înainte de contestații) este de 34,18%. Au promovat 202 de candidați, dintr-un total de 591 de candidați prezenți. Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 31 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 3 septembrie. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani 34,18% rata de promovare, înainte de contestații, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
34,18% rata de promovare, înainte de contestații, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
aug. 31, 2021
Articolul anteriorVIDEO | Numărul pacienților cu coronavirus internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași a crescut major
Articolul următorServiciul de Pașapoarte revine la vechiul program