full screen background image

Şedinţă de lucru la Palatul Victoria pe tema vaccinării copiilor

Premierul Florin Cîţu are vineri o şedinţă de lucru pe tema vaccinării copiilor, cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă și directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), Adriana Pistol, consilierul prezidenţial Ligia Deca. „Printre măsurile pe care le vom discuta se vor regăsi demararea unei campanii de întâlniri interactive la nivelul fiecărei şcoli, mediată de către o persoană desemnată din fiecare şcoală şi de reprezentant DSP pentru a prezenta părinţilor interactiv problematica, importanţa şi necesitatea vaccinării. Este o acţiune de conştientizare pe care trebuie să o facem înainte de începerea şcolii. Se vor discuta şi măsuri de stimulare a vaccinării. Nu vă ascund că este de luat în calcul, cu titlu de ipoteză, inclusiv acea decizie care, în cazul apariţiei unor situaţii, cazuri confirmate într-o clasă, cei care nu sunt vaccinaţi să treacă obligatoriu în online, iar elevii care sunt vaccinaţi să poată continua cu prezenţă fizică. Nu să fie obligaţi, să poată continua cu prezenţă fizică”, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Mai multe detalii AICI
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments