full screen background image

Poeți contemporani cu Eminescu: Alexandru Depărățeanu, celebrul parodiat

„Putem spune, subliniază Eugen Simion în volumul Dimineața poeților, că Al. Depărățeanu este, dintre poeții ziși minori ai Momentului Alecsandri-Bolintineanu, cel mai talentat, poate, și cel care anunță, indiscutabil, o schimbare de tonalitate și de stil în poezia românească. /…/ Este cel dintâi, de nu mă înșel, care ia distanță față de lirismul lăcrămos crescut la umbra versurilor lui Bolintineanu”. Într-un articol publicat în „România literară” în 2009, Ioana Pârvulescu readuce în discuție „intuițiile poetice și dramatice ale lui Depărățeanu”, menționând același rol inovator al poetului pe care îl găsim în istoriile literaturii române printre scriitorii minori: „…el este primul  care cristalizează literar anumite tendințe care există în aerul timpului, cu acea prospețime pe care o asigură uneori tinerețea”.În Antologia poeților minori din epoca Alecsandri & Bolintineanu, Eugen Lungu trece în revistă „întâietățile” din poezia lui Depărățeanu, oferindu-ne și câteva repere bibliografice: „…poemul Mi gloria por bien amar, spre exemplu, înscrie «în cadrul liricii erotice românești un aspect nou, ceea ce am putea numi bucolica vieții de familie, în sensul cultivat mai târziu de poezia argheziană» (Dumitru Bălăeț). Un alt poem, Lilla, câștiga adeziunea critică a lui G. Călinescu pentru «fineți extatice și hieratisme necunoscute acelor vremi». Stănuța Crețu remarcă virtuozitățile formale, subliniind că Depărățeanu «este cel ce aduce extazul erotic în maniera dulcelui stil nou» și «introduce alegra strofă 7-3-7//7-3-7, folosită de Ronsard, Hugo, Th. Gautier, iar în rimă, pentru a realiza o sonoritate deosebită, plasează nume proprii exotice». Georgeta Antonescu consemnează «varietatea formulelor prozodice și vădita plăcere a experimentării», calități care «dau poeziei sale un aer de vădită modernitate»”. Autor al broșurii Ciocoii vechi și ciocoii noi (1861), al volumului de versuri Doruri și amoruri (1861) și al drameiGrigore-Vodă (1864), deputat în Cameră după lovitura de stat din 1864, Alexandru Depărățeanu a rămas, de fapt, în memoria postumității printr-un singur poem, Vara la țară (publicat postum, în 1866, în revista „Satyrul”, condusă de B.P. Hasdeu, și intrat în scurt timp în circuitul școlar). Nu calitățile poeziei i-au asigurat însă gloria, ci… o parodie. În 1921, George Topîrceanu, ironizând vechea ortografie și idilismul sămănătorist, scrie o parodie la acest text, datorită căreia poezia lui Depărățeanu a cunoscut celebritatea: „Locuința mea de véră/ E la țéră…/ Acolo era să mor/ De urât și de-ntristare/ Beat de soare/ Și pârlit îngrozitor!”. Autorul poeziei Vara la țară devine astfel „caz probabil unic în istoria literaturii române, când creatorul supraviețuiește literar nu prin propriul text, ci prin parodia la el. Fiindcă atunci când îi pronunțăm numele, memoria involuntară, printr-un ciudat declic mnemotehnic, extrage din «fișierele» materiei cenușii atât de celebrele «Locuința mea de véră/ E la țéră…». Adică primele rânduri din parodia lui G. Topîrceanu care țintea în Vara la țară. Nicidecum primele versuri ale poemului original” (Eugen Lungu). În afară de acest poem devenit celebru, unde, la început, este evocată lumea armonioasă a satului, iar în partea a doua se intră în „zona gri a existenței” (Eugen Lungu), Alexandru Depărățeanu a scris o serie de poezii în care prevalează elementul social, stigmatizând „abjecția morală” într-un „lexic plastic și realist” (Șerban Cioculescu).Privită în ansamblu, poezia lui Alexandru Depărățeanu „își găsește explicația între două extreme ținând de structura eului său romantic. Este vorba de tensiunea între angelic și macabru, ea însăși suferind, sub presiunea relației dintre ideal și real, specifică epocii de după Revoluția de la 1848, o deplasare continua către diafanitatea parnasiană și prerafaelită, pe de o parte, și urâțenia răului baudelairian, pe de altă parte” (Dumitru Bălăeț). Un „poet de ton nou, acru ca vinul ce n-a avut încă timp să se așeze”, astfel îl caracteriza B.P. Hasdeu pe Alexandru Depărățeanu în 1864. Un poet cu vădite intuiții poetice, dar care nu a reușit să depășească clișeele epocii, astfel l-ar caracteriza un cititor din secolul XXI. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”     VARA LA ȚARĂ   Locuința mea de vară E la țară. Acolo eu voi să mor Ca un fluture pe floare, Beat de soare, De parfum și de amor!   Acolo e fericirea Și iubirea Timpului patriarhal; Viața ce aici s-ascunde Curge-n unde, Curge-n unde de cristal!   Ale soarelui copile – Dalbe zile De cuptor și cireșar, Ca pe niște surioare, Pe fecioare Din colibi le cheam-afar′.   Și ca roiul de albine, Pe coline, Pe vâlcele, pe câmpii, Toată ziua mi se-ncurcă Și murmură Copilițe și copii!   Numai vara cerul face Cu noi pace, Numai vara ochiul meu Vede-n raze și-n lumine Toate pline De mila lui Dumnezeu!     HORA   Era horă. Hora este danțul nostru românesc, Hor-asemeni e și-n ceruri singur danțul îngeresc. Era horă. Lăutarul din vioara lui vorbea La flăcăi și la fetițe: – „Jucați bine”, le zicea.   Cât acolo pe iarba verde rezimați în cârja lor, Sta bătrânii biet cu capul plin de nea, tremurător, Impotenți, curbați în două, macri, triști și scofâlciți. Dinclo, frumoși, vermelii, copilașii grămădiți Ciripeau ca-n zi de vară rândunelile p-afar′, Ș-unii, ș-alții sta doparte, asculta la lăutar; Priveau hora, și bătrânii: „ieri jucam și noi”, zicea; Iar copiii zicea: „mâine vom juca și noi așa”.   Ieri trecu, bătrâne, mâine, copilaș, tu poate cazi, Fericiți aceia cari pot să joace hora azi!     MAMA   Erau trei sârmanii: doi copii și-o mamă, Și pâine!… un singur codru într-o maramă. Mama-l frânse-n două și dete pe rând La fieștecare câte-o părticea. „Mamă! atunci copiii ziseră plângând: Ție ce-ți rămâne?” „Voi”, răspunse ea.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza