Un rest de țigară aruncat la întâmplare poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi furajele. Acestea au o viteză mare de ardere. Un astfel de eveniment a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Câmpeni, comuna Prăjeni. Aproximativ 40 tone de furaje s-au aprins și au ars violent. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijinul pompierilor au acționat un buldoexcavator pus la dipoziție de Primăria Prăjeni, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, dar și cetățeni din localitate. Patru ore și jumătate a durat intervenția în urma căreia au fost protejate de foc construcțiile din gospodărie, un tractor, o combină și un alt depozit de furaje. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. ✅ Pentru prevenirea incendiilor de furaje, ISU Botoșani recomandă: 🔸️ nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveti depozitate de furaje; 🔹️ nu depozitaţi furajele sub reţelele electrice, aproape de căile ferate, de drumurile publice sau pădurile aflate la distanţe mici faţă de acestea; 🔸️ amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii); 🔹️ îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor; 🔸️ amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă; 🔹️ depozitaţi paiele şi fânul numai după ce au fost uscate în prealabil.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorVIDEO | Prima femeie din R. Moldova care a escaladat muntele Everest, la VIVA FM: „Orice om are Everestul lui”
Articolul următorAUDIO | Anchetă la Centrul de vaccinare din orașul Bucecea