full screen background image

„Academia micilor poliţişti”, un proiect educaţional de care au beneficiat, în această vară, peste 300 de copii

Răspunzând nevoilor comunității sucevene de a construi în permanență o societate în siguranță, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității a inițiat în luna iulie proiectul de educație pentru siguranță „Academia micilor poliţişti”, demers ce și-a propus informarea, conștientizarea și formarea unor deprinderi privind mecanismele de prevenirea a victimizării copiilor în diverse situații contextuale de viață: acasă, pe stradă, la școală, în mediul online. Peste 300 de copii au beneficiat de activități interactive cu componentă preventivă, pe linia siguranței bunurilor personale, a prevenirii accidentelor rutiere, a siguranței online și a protecției datelor cu caracter personal, a reacției pentru acordarea primului ajutor , a regulilor de comportament în situații de urgență, informarea privind legislația cu privire la Protecția animalelor. Activitățile desfășurate în sistem integrat cu specialiști din diversele domenii de acțiune instituționale ale M.A.I. – criminaliști, polițiști rutieri , polițiști specialiști din cadrul structurii de protecție a animalelor, specialiști în protecția datelor cu caracter personal și securitate cibernetică, specialiști din cadrul ISU Bucovina – paramedici din cadrul SMURD și pompieri militari în cadrul unui parteneriat public – privat cu Centrul educațional FuN2LEARN, sunt o garanție a formării unei generații tinere responsabile și cu premisele unei dezvoltări optime. „Interesul manifestat atât de părinți cât și de copiii pentru participarea la atelierele din cadrul Academiei Micilor Polițiști ne încurajează șă continuăm aceste demersuri. Le urăm în continuare copiilor VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!”, au transmis poliţiştii suceveni.    
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza