Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, vineri, că, în prezent, există „un blocaj” în coaliţia de guvernare, pentru că „UDMR nu doreşte desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie”, notează Agerpres. „Colegul meu, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a prezentat mai multe căi. Pentru a putea să faci reformă în Justiţie, e nevoie ca toate forţele politice care contează să susţină acest demers. În momentul de faţă avem un blocaj în coaliţie, vedem că partenerul UDMR nu doreşte acest lucru şi mesajul preşedintelui exprimă aceeaşi nemulţumire pe care o avem şi noi – nu putem să avem un program de guvernare agreat şi susţinut în Parlament în momentul învestirii Guvernului şi apoi să nu ne mai respectăm acele angajamente”, a afirmat Dan Barna, la Guvern.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorZile și nopți furtunoase în sistemul energetic din Moldova. 18.000 de consumatori afectați
Articolul următorMDLPA: Plăți de peste 65 de milioane de lei pentru investiții prin PNDL