full screen background image

Alertă de inundații în regiunea Nord-Est

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de tip cod galben de viituri, valabilă de miercuri, ora 13.00 și până joi dimineaţă la ora 9.00, în bazinele hidrografice ale râurilor din județele Moldovei, și nu numai. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, pe râurile din bazinele hidrografice: -Moldova – afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Gura Humorului (judeţele: Suceava şi Neamţ), -Bistriţa – afluenții aferenţi sectorului aval S.H. Frumosu (judeţele: Harghita, Neamţ şi Bacău), -Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea), – Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), – Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), – Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Drăgeşti (judeţele: Bacău, Vrancea şi Galaţi),  – Jijia – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (judeţele: Botoșani și Iași), – Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni(judeţele: Vaslui şi Galaţi). Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Bacău, Vrancea, Vaslui şi Galaţi.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments