full screen background image

FOTO | Primul tramvai nou a ajuns la Iaşi, după 45 de ani de la ultima astfel de achiziţie

Primele două garnituri moderne de tramvai, construite de compania poloneză PESA, au ajuns la Iași. Este vorba despre prima tranşă din tramvaiele moderne de care vor beneficia ieșenii în perioada următoare, contractul de achiziție a celor 16 tramvaie PESA fiind semnat pe 27 aprilie 2020. Valoarea contractului este de circa 163 de milioane de lei. „Așa cum am promis, transportul public din Iași continuă să se modernizeze. Dacă, în anii trecuţi, am reuşit să modenizăm aproape în totalitate flota de autobuze, iar acum ne pregătim să finalizăm de modernizat ultimii kilometri de cale de rulare a tramvaielor, astăzi, a venit rândul transportului electric. Primele garnituri de tramvaie noi au sosit în această dimineaţă la Iași și vor începe să circule prin oraș chiar în luna august, după efectuarea probelor tehnice. Este un adevărat moment istoric, deoarece au trecut aproape 45 de ani de la ultima achiziţie de tramvaie noi! Dincolo de toate aspectele tehnice, referitoare la condițiile excepționale în care vor călători de acum încolo ieșenii, rămâne satisfacția de a bifa o nouă etapă importantă în demersul administrației locale de a face din Iași un oraș cât mai civilizat, cât mai locuibil, cât mai puțin poluat! Mulțumesc tuturor ieșenilor pentru răbdare şi încredere şi vreau să-i asigur că vom continua investiţiile majore în transportul public!”, a declarat primarul Mihai Chirica. Cele 16 tramvaie PESA au o capacitate de transport totală de 230 de locuri, din care 30 pe scaune fixe, nerabatabile și individuale. „Toate tramvaiele au dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D etc”, se arată într-un comunicat de presă. Tramvaiele sunt destinate rutelor 1, 3, 7, 8 şi 13.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments