full screen background image

Un bărbat a primit o nouă șansă la viață. Medicii din Iași l-au operat de o tumoare cerebrală de aproximativ 10 cm

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a primit o nouă șansă la viață, după ce a fost operat de o tumoare cerebrală de aproximativ 10 cm. Intervenția chirurgicală a durat aproximativ trei ore, iar specialiștii au folosit tehnologia modernă,  utilizând preparatul Gliolan pentru a crește calitatea vieții pacientului. „Pacientul în vârstă de 51 de ani s-a prezentat în unitatea noastră medicală cu dureri de cap foarte intense, dar și cu tulburări de vedere. În urma investigațiilor făcute s-a descoperit un glioblastom, o tumoră cerebrală malignă destul de agresivă, dar și foarte voluminoasă, acesta având aproximativ 10 cm. A fost nevoie să intervenim chirurgical pentru a elimina tumora. Am folosit tehnologia modernă și aici vorbim de utilizarea intraoperatorie de fluorescența prin 5-ALA – preparatul Gliolan. Cu ajutorul preparatului Gliolan am reușit o localizare, delimitare și implicit o rezecție de 98% a tumorei, îmbunătățind prognosticul și crescând calitatea vieții pacientei. Este vorba despre o substanță de contrast care se fixează pe celulele tumorale, delimitând mult mai ușor tumora de țesutul sănătos din jur”, a declarat Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. La nivelul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași acidul 5-ALA este utilizat frecvent ca protocol standard  de rezecție a glioamelor cu grad înalt în tumorile cerebrale. De asemenea, este primul spital din România care a introdus terapia moleculară, rezecția glioamelor de grad înalt cu ajutorul  acidului 5-ALA, preparatul Gliolan. Cu ajutorul acestei tehnologii, medicii au reușit să prelungească viața pacienților chiar și cu șapte ani.    
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza