full screen background image

Prima ediție a Campionatului de minifotbal „Fair Play Ortodox” şi-a desemnat câştigătorii

Luni, 19 iulie, la Rădăuți a avut loc prima ediție a Campionatului de minifotbal intitulat „Fair Play Ortodox”. Organizat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuțiului în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava, campionatul de la Rădăuți a avut ca organizator Protopopiatul Rădăuți, în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Rădăuți. Meciurile de la Rădăuți s-au desfășurat pe terenurile de sport ale Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, al Școlii Gimnaziale Numărul 5 „Bogdan Vodă” și pe terenul sintetic al Clubului Sportiv Școlar Rădăuți. Competiția de la Rădăuți a adus la start un număr de 17 echipe din Protopopiatul Rădăuți și a fost de un nivel tehnic și spectacular destul de ridicat. Având implicarea directă a preoților parohi și ale profesorilor de sport din localitățile implicate în competiție, meciurile de la Rădăuți s-au desfășurat pe două secțiuni: copii 14-18 ani și tineri 18-21 ani, la ambele secțiuni jucătorii participanți oferind spectatorilor prezenți atăt spectacol sportiv cât și fair-play, așa după cum s-a denumit și campionatul. Finalele desfășurate pe terenul de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au fost pe măsura așteptărilor și au avut ca învingători echipele de la Vicovu de Sus, la categoria 14-18 ani și Putna, la categoria 18-21 de ani. În meciul care avea să dea reprezentanta Protopopiatului Rădăuți în faza finala a Campionatului, copiii de la Vicovu de Sus au câștigat disputa cu cu cei de la Putna în ceea ce avea să fie finala finalelor, adică meciul ce a adus față în față castigatoarele celor două categorii de vârstă. În cadrul festivitatii de premiere, pe lângă cupele și diplomele oferite participanților și câștigătorilor, au fost premiați cu câte o diplomă și 1.000 de lei eleva Bianca Teleagă, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, care a obținut media 10 la examenul de bacalaureat, și atletul Răzvan Moldovan, care a obținut medalia de argint în cadrul Campionatelor Naționale de atletism. La finalul competiției părintele protopop Ionel Constantin Maloș, cel care a fost principalul artizan al acestui campionat, și-a exprimat bucuria pentru reușita acestei competiții cu o participare numeroasă din partea parohiilor din zona Rădăuți și totodată speranța ca această manifestare sportivă să devină una de tradiție în viitor!
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments