full screen background image

Liviu Dragnea va fi eliberat din închisoare. A fost admisă cererea de eliberare condiționată a fostului lider PSD

Liviu Dragnea va fi eliberat din închisoare. În acest sens, Tribunalul Giurgiu a admis joi, 15 iulie, cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de Liviu Dragnea, după ce acesta a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Fostul lider PSD primise o decizie nefavorabilă la instanţa de fond, însă a făcut contestaţie, iar aceasta a fost admisă astăzi, 15 iulie. „Cu decență și demnitate am dus pedeapsa. Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a spus Liviu Dragnea judecătorului. Astfel, urmează ca în cursul zilei de joi Liviu Dragnea să fie eliberat de la Penitenciarul Rahova. Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments