full screen background image

Despre viitorul Dreptului și al Administrației Publice în era digitală, la USV

Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în colaborare și cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și al Consiliului Local al Municipiului Suceava, conferința „Dimensiuni etice și sociale în administrație și drept” – ajunsă la cea de a VI-a ediție. Conferința a fost găzduită de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în perioada 17-19 iunie 2021. Tema  acestei ediții a fost Viitorul Dreptului și al Administrației Publice în era digitală. Provocări și oportunități. Formatul conferinței a fost unul mixt, majoritatea participanților fiind prezenți fizic la eveniment; cei care nu au putut face deplasarea la Suceava au participat online, făcând ca această conferință să fie una pe măsura erei digitale în care am intrat cu toții. Preocuparea pentru transformările pe care societatea digitală le aduce în ceea ce privește cadrul normativ și funcționarea instituțiilor a stat în prim-planul discuțiilor ce s-au purtat în cadrul unei pluralități de idei ce au subliniat atât avantajele, cât și pericolele pe care digitalizarea societății le poate aduce cu sine, atât la nivelul individului, cât și al comunităților. Lucrările sesiunii științifice au fost deschise de profesor univ. dr. ing. Valentin Popa, Rectorul Universității din Suceava, care a arătat, printre altele, că, în timpul primului mandat a fost acreditată  Facultatea  de Drept și Științe Administrative, precum și problemele care frământă pe juriști în condițiile de pandemie Covid-19. După deschiderea sesiunii a luat cuvântul doamna Decan, profesor univ. dr. Camelia Ignătescu, care a adus un salut din partea Facultății de Drept și Științe Administrative. Au mai luat cuvântul prof. univ. dr. hab. Antonio Sandu, judecătorul Cristinel Grosu, Președintele Curții de Apel din Suceava, și profesorul univ.dr. Serhiy Melenko, din Ucraina. Lucrările conferinței nu s-au vrut doar o simplă punere în discuție a temei, ele fiind, în primul rând, un creuzet al inovării în ceea ce privește doctrina juridică, dar și o expunere a nevoii de legiferare în ceea ce privește domenii precum digitalizarea justiției, e-guvernarea etc. Problematica libertăților și a drepturilor, dar și a îndatoririlor ce rezultă în mod judicios din transformările pe care societatea le-a traversat în urma acestui an – în care tocmai digitalizarea a făcut posibilă derularea unor activități, cum ar fi cele educaționale, dar și funcționarea efectivă a multor instituții publice sau organizații private – a fost discutată din perspective juridice, sociologice, psihologice, politologice și ale teoriei administrației publice, teorii ce au convers în a aprecia faptul că umanitatea se află pe un drum ireversibil al digitalizării sale. De aici, teoreticienii și practicienii prezenți au concluzionat că este rolul juristului, dar și al specialistului în administrație publică să propună modele și paradigme sociale, și în același timp juridice, într-un cadru eminamente etic. Succesul conferinței a fost asigurat de participarea a 60 de vorbitori invitați și a peste 150 de participanți din țară și din străinătate. Referindu-ne la țările de origine ale participanților, acestea au fost: România, Ucraina, Spania, Turcia, Polonia, Cehia, Elveția, Republica Moldova. Participanții au reprezentat un număr de 35 de instituții, din 8 țări: universități, institute de cercetare, inclusiv ale Academiei Române, curți, edituri de specialitate din domeniul juridic și administrativ, reprezentanți ai autorităților publice, dar și reprezentanți ai B.O.R. Menționăm doar câteva dintre personalitățile de seamă, prezente on-line și on-site: – Prof. univ. dr. D.H.C. Mircea Duțu, Director al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, cu o lucrare pe tema modificărilor intervenite în Dreptul mediului în contextul schimbărilor climatice; – D.H.C. Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României, care a prezentat contextul constituțional în care este posibilă digitalizarea societății; – Cristinel Grosu – Președintele Curții de Apel Suceava, care a prezentat digitalizarea legislației și aplicarea procedurilor; – Prof. univ. dr. D.H.C Ovidiu Predescu – prim-vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, care a analizat legislația pandemiei; – Prof. univ. dr. Mehmet Șahin (Turcia), care a prezentat tema „Echitate, egalitate și dreptate în educație”; – Prof. univ. dr. hab. Daniel-Mihail Șandru, cu o temă referitoare la protecția datelor cu caracter personal în contextul pandemic și post-pandemic; – Conf. univ. dr. Ivan Toronchuk (Ucraina), care a prezentat o lucrare pe tema Dreptului viitorului ca provocare pentru state; – Lect. dr. Hector Calleros-Rodriguez (Polonia), cu o intervenție pe tema dezvoltării internaționale și a politicilor publice; – Cercetător Óscar Moreno Corchete (Spania), cu o lucrare pe tema asimetriei și autonomiei în statele regionale, tratată din perspectivă comparativă asupra Italiei și Spaniei. În cadrul workshopului „Pedeapsa penală cu premise morale”, profesorul univ.dr. habilitat Ion Ifrim, CS II, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române” și titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a discutat cu studenții și invitații  despre elementele de diferențiere dintre cele două pedepse (pedeapsa penală și pedeapsa morală), distincții de interes practic pentru sancționarea infracțiunilor. Editura Universul Juridic, reprezentată de fondatorul Nicolae Cîrstea, a organizat lansări de carte cu autori doctrinari : „Pași în umbra dreptului” – autor prof. univ. dr. Ioan Chelaru – președintele Uniunii Juriștilor din România, și „Drept administrativ. Volumul II. Ediția a III-a, revăzută și adăugită” – autor conf. univ. dr. Dan Constantin Mâță. Sesiunea științifică internațională s-a încheiat cu prezentarea comunicărilor științifice ale studenților de la  Facultatea  de Drept și Științe Administrative, cu tematici interesante, alături de asistenta doctorandă Raluca Onufreiciuc și inginerul Ionuț Croitoru.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments