Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț a intervenit pentru asanarea unor elemente de muniție. Este vorba despre 4 grenade și 11 cartușe de calibru 7,92 și 14,5 milimetri. Muniția a fost descoperită pe timpul desfășurării unei ședințe de pregătire de specialitate în teren, în pădurea din comuna Brusturi. Muniția, ce provine din timpul celui de-al doilea război mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distrusă.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorPiatra Fest, de miercuri până duminică
Articolul următorComisia Europeană aprobă schema României de trei milioane de lei pentru sprijinirea companiilor active în sectorul cultural independent