full screen background image

Proiectul de lege privind parteneriatul public-privat, adoptat de Senat

Senat     Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege privind parteneriatul public-privat, care prevede stabilirea unui cadru juridic necesar printre altele pentru crearea de locuri de muncă și atragerea de investiții străine.

Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege are ca scop crearea unui cadru juridic adecvat în vederea atragerii de resurse financiare private pentru realizarea de proiecte publice, atragerea de investiții străine, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea performanțelor sectorului public în implementarea proiectelor publice, identificarea de noi posibilități de atragere de fonduri europene, scrie AGERPRES.Principalele modificări avute în vedere vizează modul de inițiere a proiectului de parteneriat public-privat instituțional și contractual, modul de constituire a societății de proiect, posibilitatea utilizării fondurilor publice și a celor europene, regimul public și regimul garanțiilor ce pot fi constituite de compania de proiect, prevederile din conținutul contractului de parteneriat public-privat, clauzele minimale ale contractului și durata acestuia.

Autoritatea competentă în implementarea legii este Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, care va emite și normele de aplicare.

La nivelul legislației naționale, proiectul de lege abrogă în integralitate prevederile Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, având în vedere, în principal, suprapunerea de reglementare și similitudinile cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de cesiune de lucrări publice și a contractelor de cesiune de servicii.

Proiectul de lege, inițiat de Guvern, a fost aprobat cu 100 de voturi pentru, 12 împotrivă și 5 abțineri, cu amendamente.

Camera Deputaților este decizională.

comments

comments




Leave a Reply

avatar