Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada, 13-15 iunie 2021, ediția din iunie a Zilelor Eminescu. Evenimentele vor debuta cu evocarea celui „mai aristocratic și mai grațios dintre editorii reali și posibili ai lui Eminescu” (P. Creția), Perpessicius – de la a cărui naștere se împlinesc 130 de ani –, în cadrul Colocviului de exegeză literară. Ediția a V-a, organizat de Memorial în parteneriat cu Biblioteca Universitară Centrală „Mihai Eminescu” din Iași. Colocviul, care își va desfășura lucrările în trei secțiuni (pe 13 iunie, între 14.00 și 16.00, și pe 14 iunie, între 10.00 -12.30, și 14.00-16.00), va întruni profesori, critici literari din diverse centre universitare. În prima secțiune a colocviului, moderată de Maria Șleahtițchi (Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău), își vor ține comunicările Iulian Costache, Rodica Zafiu (Universitatea din București) și Ioan Milică (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași). La lucrările celei de-a doua secțiuni, moderată de Radu Vancu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), vor participa: Lucia Cifor (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Cătălin Cioabă și Cosmin Ciotloș (Universitatea din București), Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava/Memorialul Ipotești). În secțiunea a treia vor comunica: Iulian Boldea (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș), Doris Mironescu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Maria Șleahtițchi (Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău), Lucia Țurcanu (Memorialul Ipotești). Secțiunea va fi moderată de Mircea A. Diaconu. Pe 15 iunie, manifestările vor începe la ora 11.00 cu Te Deum la Bisericuța Familiei Eminovici, urmat de depuneri de flori la bustul lui Eminescu de la Ipotești. În continuare, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici, Mircea A. Diaconu va propune o lectură din Perpessicius. Pe 15 iunie, Memorialul Ipotești va acorda, în baza deciziei unui juriu național, din care au făcut parte Iulian Costache (Universitatea din București), Mircea A. Diaconu (Memorialul Ipotești) și Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Premiul pentru promovarea operei eminesciene. Laudatio pentru laureat va fi prezentat de Iulian Costache, președintele juriului. După răspunsul la Laudatio și decernarea premiului, va urma Un moment eminescian, cu actorul Ion Caramitru. Memorialul va vernisa în această zi și două expoziții: în holul bibliotecii – expoziția de carte din parohia Călineștii-lui-Cuparencu, iar în sala „Horia Bernea” – expoziția Decupaje. Pasărea cu două anotimpuri, pictor Ioan Burlacu. Va urma un recital de muzică clasică susținut de cvartetul Phoebus. Începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” va avea loc ediția din iunie a întâlnirilor Poeți în dialog, moderată de Lucia Țurcanu. Invitații acestei ediții sunt poeții Daniel Corbu (Iași) și Ion Munteanu (Craiova). Semnalul editorial al Editurii Cartea Românească Educațional va fi prezentat de Paul Gorban.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anterior„VA URMA. Pe Planeta Oglindă”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț
Articolul următorFOTO | Carambol cu 5 mașini și 9 victime la ieșirea spre Suceava