Sâmbătă, 15 mai, în Sala de Festivități a Bibliotecii Municipale Rădăuți, a avut loc Adunarea Generală a Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, convocată în scopul alegerii noii conduceri, stabilirii obiectivelor de activitate pe următoarea perioadă. Adunarea s-a derulat în format mixt, o serie de membri aflându-se în sală, iar o altă parte participând la lucrări prin platforme on-line. Prezent la eveniment, primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, în discursul său de salut, a promis că va sprijini cu drag Societatea și va fi întotdeauna alături de noul comitet în proiectele de viitor ale Societății. Adunarea s-a încheiat cu alegerea președintelui de onoare al Societății, în persoana scriitorului Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și a unei noi conduceri a Societății. Președinte executiv a fost ales prof. univ. dr. Liviu-George Maha (foto), iar Consiliul Director este format din 15 membri, după cum urmează: Mălina Anițoaei (secretar general), Corvin Bejenariu, Marian Olaru, Adrian-Nicolae Popescu (vicepreședinți), Mircea Irimescu, Ștefan Purici, Ștefan Hostiuc, Eugen Patraș, Luca Ciubotaru, Gabriel Chiraș, Constantin Oprea, Iulian Halip, Florin Crețu, Gabriel Cărăbuș. Totodată, au fost aleși 15 membri supleanți, aceștia fiind Petru Cioată, Mircea Aanei, Cristi Puha, Elena Bostan, Augustin Cigoli, Mihai Boiciuc, Paraschiva Abutnăriței, Mihai Onciul, Silvestru Pînzaru, Alis Niculică Satco, Vasile Diacon, Alexandru Jolobai, Marcel Colibaba, Gheorghe Aga, Emil Ianuș.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina şi-a ales noua conducere
Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina şi-a ales noua conducere
mai 18, 2021
Articolul anteriorAMI: „Să scriu acest album a fost eliberator și va fi compus doar din piese noi”
Articolul următorFelix Noa: „Amintește-ți să fii copil”