La data de 07 mai 2021, având în vedere cercetările care se efectueaza într-un dosar privind infracțiunea de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau destinate săvârșirii acesteia, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară la locații de pe raza județului Botoșani și Suceava, aparținând unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă sau folosite de către acestea. În urma activităților desfășurate la locațiile vizate a fost identificată și ridicată în vederea confiscării, cantitatea de peste 3.500 de pachete de țigarete de diferite tipuri, de proveniență extracomunitară, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale de proveniență și despre care cunoșteau că provin din activități de contrabandă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 45.000 de lei. In desfăsurarea activităților s-a beneficiat de sprijinul politistilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni speciale, a celor din cadrul Directiei de Operațiuni Speciale și a jandarmilor.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 15 perchezitii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 15 perchezitii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă
mai 08, 2021
TAGbănuite contrabandă criminalităţii domiciliare economice efectuat investigare percheziţii persoane poliţiştii serviciului
Articolul anteriorConsiliul Județean a câștigat procesul privind bugetul pentru drumuri
Articolul următorElevii din sute de unități de învățământ vor merge, de luni, la școală