full screen background image

Consiliul Județean a câștigat procesul privind bugetul pentru drumuri

Magistrații Tribunalului Botoșani au apreciat drept just și legal modul în care Consiliul Județean a împărțit banii alocați de Guvernul României pentru drumurile județene și comunale. Vineri, 7 mai, instanța Secției de Contencios Administrativ a respins „ca nefondată” plângerea înaintată de Instituția Prefectului Botoșani prin care a fost contestată „Hotărârea Consiliului Județean privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale” votată de plen pe 23 martie. „Decizia instanței demonstrează că raționamentul care a stat la baza repartizării sumelor pe fiecare unitate administrativ-teritorală în parte a fost unul corect. Ne dorim ca nicio comunitate locală să nu aibă de suferit din cauza factorului politic. Să nu uităm că anul trecut, înainte de Crăciun, Guvernul României a alocat primăriilor din județ conduse de reprezentanții partidului de guvernământ un milion de euro, mai mult decât banii pe care îi au alocați, în acest an, toate unitățile administrativ-teritoriale din județ pentru drumuri. Acei bani nu au putut fi cheltuiți și au rămas în excedent, fiind la dispoziția acelor primari în acest an. Sumele împărțite de Consiliul Județean au mers către toate cele 78 de unități administrativ-teritoriale, iar la repartizarea lor s-a ținut cont de rigorile legii, de starea și lungimea drumurilor de interes local, dar și de echitatea repartizării fondurilor publice”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. Primarii din județ au nevoie de bani pentru a interveni pe drumurile de interes local. „Sperăm ca aceste șicane, pe care le-aș putea cataloga ca fiind politice, să se termine odată cu pronunțarea instanței Tribunalului Botoșani, pentru că majoritatea comunităților au nevoie ca de aer de acești bani, pe care, în mod normal, ar fi trebuit să-i aibă deja în conturi. Suntem chemați să conducem cu responsabilitate județul și nu să-l transformăm într-un câmp de luptă, unde, victime nevinovate, cad botoșănenii”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean. În acest an, Guvernul României a alocat pentru drumurile judeţene şi comunale doar 13,228 de milioane de lei. Suma este cu 30% mai mică decât cea pe care guvernanții au pus-o inițial în dezbatere publică. Anul trecut, Guvernul a alocat 18,7 milioane de lei pentru drumurile județene și comunale din Botoșani, iar în 2019 suma a fost de 20,8 milioane de lei.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments