full screen background image

AUDIO | Conducerea Sindicatului IMPACT reconfirmată pentru următorii 5 ani

La 30 de ani de la înființare, Sindicatul IMPACT și-a ales astăzi conducerea pentru următorii 5 ani. La Adunarea Generală au fost convocați peste 80 de membri și invitați care au reprezentat cei peste 1700 de membri de  sindicat, angajați în 80 de unități din întreaga țară, atât instituții de asistență socială cât și din administrația publică central și locală. După aprobarea raportului de activitate și a raportului financiar, actuala conducere și-a depus mandatul, pentru organizarea de noi alegeri. În ultimii 10 ani, sindicatul a fost condus de Camelia Socianu, un luptător pentru apărarea intereselor și drepturilor angajaților pe care îi reprezintă sindicatul. Camelia Socianu nu a avut contracandidat, astfel încât a fost realeasă președinte al sindicatului pentru următorii 5 ani. Este prim-vicepreședinte al Federației Naționale Sindicale Pro.Asist, membră a Colegiului Consilierilor Juridici, a  Corpului Profesioniștilor în lobby și advocacy, licențiată în drept și psihologie, cu Master în Studii de Muncă la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. În 11 ani a reprezentat  membrii sindicatului în peste 4.500 de dosare instrumentate în toate instanțele naționale. Camelia Socianu va conduce cu aceeași echipă: prim-vicepreședintele Lemni Sebastian, vicepreședinții Budeanu Brîndușa-Drăguța, Gorcea Adi Cristian și Juravle Elena și  secretarii executivi Apetrei Mariana, Schröder Laura, aceștia fiind și singurii care și-au depus candidaturile pentru un nou mandat.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments