full screen background image

Trei posturi scoase la concurs la Direcția Arhitectură și Urbanism Iași

Mai multe posturi din cadrul municipalității ieșene vor fi scoase luna aceasta la concurs. Astfel, în data de 19 mai va avea loc un concurs de recrutare pentru ocuparea a trei funcții publice de execuție vacante în cadrul Compartimentului Design și Arhitectură Urbană – Direcția Arhitectură și Urbanism. Este vorba despre un post de inspector de specialitate I și de două posturi de inspector de specialitate II. Condiții specifice de participare la concurs Pentru exercitarea funcției de inspector de specialitate I se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în una dintre specializările următoare: arhitectură, arhitectură de interior, conservare și restaurare de arhitectură, tehnologie arhitecturală, proiectare și planificare urbană, inginerie civilă, urbanism și administrarea teritoriului, planificare teritorială; Și vechime în specialitatea studiilor de minim patru ani. Pentru exercitarea funcției de inspector de specialitate II, se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în una dintre specializările următoare: design de produs, conservare și restaurare de arhitectură, design, conservare și restaurare, arte decorative; Și vechime în specialitatea studiilor de minim un an. Etapele concursului – depunerea dosarelor de concurs: 23 aprilie 2021 – 11 mai 2021; – selecția dosarelor de concurs: comisia de concurs va selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare în termen de maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor; rezultatele selectării dosarelor de înscriere, cu mențiunea „admis” sau „respins”, însoţită, după caz, de motivul respingerii, vor fi afișate la sediul instituției, precum şi pe pagina de internet, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru selectarea dosarelor; – proba scrisă: 19 mai 2021, ora 10.00 (la sediul Primăriei Municipiului Iași); – interviul: va fi susținut în maximum patru zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise (data și ora interviului vor fi afișate odată cu rezultatele la proba scrisă). Mai multe detalii despre concurs sunt disponibile pe site-ul Primăriei Municipiului Iași: https://bit.ly/2PNkzUh. Informații suplimentare pot fi obținute și la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11 (Serviciul Resurse Umane) sau la telefon 0232.267.582, interior 275. În altă ordine de idei, în data de 12 mai municipalitatea va organiza un concurs de recrutare pentru ocuparea a doua funcții publice de execuție vacante la Serviciul Încasare Numerar – Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale. De asemenea, în data de 26 mai va avea loc un concurs de recrutare pentru ocuparea   a   trei funcții publice de execuție vacante în cadrul Direcției Arhitectură și Urbanism. De menţionat că, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guverului nr. 63 / 2010, Primăria Municipiului Iaşi are o organigramă formată din 833 de posturi, din care sunt ocupate în prezent doar 611.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments