full screen background image

Sancţiuni în valoare de peste 120.000 de lei aplicate de poliţiştii suceveni în cadrul acţiunilor pentru repectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Sars-Cov-2

În perioada 19 aprilie – 24 aprilie 2021, polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 489 de societăți comerciale şi 108 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 366 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020, în valoare de 121.750 de lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 9.411 persoane. Au fost efectuate verificări, de asemenea și în zona hypermarket-urilor și în zonele aglomerate. Totodată, au fost controlate toate restaurantele și sălile de evenimente pentru a se asigura respectarea legii cu privire la interdicția de organizare a evenimentelor private. De asemenea, au fost instruiți cu privire respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului toți administratorii de unități economice, restaurante, pensiuni și unități turistice. În acest weekend acțiunile de monitorizare a respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020 și H.G. 432 din 08.04.2021 sunt concentrate în zona lăcașurilor de cult în contextul celebrării Sărbătorii Religioase de Florii, fiind însă vizate și zonele pretabile pentru organizarea de activități tip picnic și grătar sau alte locații care implică aglomerări de persoane. În cadrul verificărilor au fost identificate mai multe situații în care persoane venite din străinătate nu au respectat interdicțiile impuse prin măsura autoizolării/carantinării, iar în trafic au fost constatate încălcări ale restricțiilor de circulație a persoanelor după ora 22.00. De asemenea, au fost organizate acțiuni punctuale în anumite localități sau zonbe de pe raza județului cu participarea jandamilor și lucrătorilor ISU Suceava. Astfel, la data de 24 aprilie 2021, între orele 17.30–22.30, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IPJ Suceava au coordonat o acțiune de prevenire a răspândirii SarsCov2 pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc. La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung-Moldovenesc, Secțiilor de poliție nr. 11 Pojorâta și nr. 14 Vama, jandarmi de la Detașamentul Câmpulung-Moldovenesc și pompieri de la I.S.U. Suceava, acţionându-se în zona Municipiului Câmpulung-Moldovenesc și a comunelor Vama și Pojorâta. Au fost verificate 15 societăţi comerciale și 28 de autovehicule, fiind legitimate 42 de persoane. Au fost avertizate 19 persoane pentru nepurtarea sau portul necorespunzător al măștii de protecție sanitară. În cadrul acțiunii au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 13.700 de lei, din care 21 sancțiuni la Legea nr. 55/2020 (măsuri prevenire COVID-19) în valoare de 13.000 de lei și 2 sancțiuni la Lg. 61/1991 în valoare de 700 de lei. „Reamintim că potrivit HG 432/08.04.2021 sunt în vigoare măsuri restrictive în ceea ce privește deplasarea persoanelor, zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verificând modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00. Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive: – deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; – deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; – deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; – deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei! Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.”, au transmis poliţiştii suceveni.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments