full screen background image

Incendiu în comuna Mălini, pornit de la coșul de fum la casei

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mălini, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit, în această noapte, la o casă de locuit, în localitatea Mălini. La sosirea echipajelor, focul se manifesta la nivelul acoperișului, cu pericol de propagare la întreaga clădire. Incendiul, anunţat prin 112 la ora 22:25, a fost lichidat la ora 0:30. Au ars: acoperișul casei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, 10 metri pătrați dintr-un perete placat cu polistiren și bunuri depozitate în pod. S-a degradat plafonul clădirii. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile (burlanul metalic trecea prin peretele izolat cu polistiren). Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments