full screen background image

Un nou suport financiar pentru Cinema Ateneu din Iași, oferit de rețeaua Europa Cinemas

Pentru a susține cinematografele din rețea, Europa Cinemas a decis acordarea unui suport financiar suplimentar, numit suport excepțional Covid și calculat în funcție de numărul de zile în care activitatea a fost suspendată. Potrivit unui comunicat de presă, în urma declarării perioadelor de închidere, Cinema Ateneu a primit un sprijin în valoare de 5000 de euro, oferit cu scopul de a reduce pierderile înregistrate din cauza situației epidemiologice generale, dar și pentru a susține reînceperea activității. Primul ajutor excepțional Covid a fost acordat în luna iunie a anului trecut, atunci când reprezentanții Europa Cinemas, alături de Creative Europe Media, au făcut demersurile necesare pentru sprijinirea financiară a cinematografelor din rețea, odată cu restricțiile și reglementările impuse de autorități. „Apreciem inițiativa reprezentanților Europa Cinemas și adresăm mulțumiri pentru grija față de industria cinematografică. Acest suport este binevenit, iar Europa Cinemas s-a dovedit, încă o dată, un partener de încredere, alături de care ne dorim să avem o colaborare fructuoasă și de lungă durată. Suntem nerăbdători să revenim în sala de cinema și să oferim publicului filme de calitate”, a menționat Andrei Giurgia, coordonator Cinema Ateneu. Cinema Ateneu a aderat la rețeaua de cinematografe Europa Cinemas la numai un an de la deschidere, în decembrie 2018, după îndeplinirea criteriilor referitoare la numărul de spectatori, numărul de proiecții, cota de spectacole cu filme europene și europene non-naționale. De atunci, au urmat o serie de evenimente și parteneriate, printre care și două ediții de European Cinema Night, un concept unic pentru ieșeni. În prezent, Cinematograful Ateneu este recunoscut pentru calitatea proiecțiilor cinematografice și pentru difuzarea filmelor de artă, fie că este vorba de filme clasice românești sau selecții de filme străine premiate.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments