Jandarmeria Română a sărbătorit sâmbătă, 3 aprilie, 171 de ani de când a fost semnat actul de înființare al instituției de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, document care prevedea faptul că Jandarmeria „este o putere înființată pentru a priveghea siguranța publică, ținerea bunei rânduieli și aducerea la împlinire a legilor”. Vineri, 2 aprilie 2021, la sediul Inpectoratului General al Jandarmeriei Române, a avut loc Ședința omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române, aceasta fiind transmisă prin sistem videoconferință la toate inspectoratele de jandarmi județene. Activitatea a continuat cu adunarea festivă a cadrelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și ceremonialul militar de înaintare în gradul următor, înainte de termen, a unui ofițer și șapte subofițeri care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a misiunilor şi atribuţiilor de serviciu și care au îndeplinit condițiile legale. În același cadru restrâns, a avut loc și premierea câștigătorilor competiției sportive „Cupa Jandarmeriei 2021”. În săptămâna precedentă, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava, dar și al domnilor Dan Gurgui și ing. Mihai Pânzaru, s-a desfășurat competiția „Cupa Jandarmeriei 2021”, în cadrul căreia jandarmii din cadrul subunităților inspectoratului au participat la concursuri de atletism, șah și tenis de masă. Cu același prilej, Jandarmeria Suceava a organizat în perioada 18-29 martie 2021, concursul de eseuri „O filă din istoria Jandarmeriei Române”, adresat elevilor de liceu interesați de instituția Jandarmeriei Române. Concursul și-a propus: cercetarea, promovarea și valorificarea istoricului instituției Jandarmeriei Române în rândul elevilor; stimularea tinerilor pentru studierea istoriei, în general, și a istoricului instituției, în particular; stimularea interesului pentru instituția Jandarmeriei Române. De asemenea, la nivel național a fost inițiată campania „171 de stejari pentru România”, la care și Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava s-a alăturat. Astfel, pe data de 2 aprilie a.c., jandarmii suceveni au început activitatea cu plantarea celor 171 de stejari în locația de la Mihoveni, iar pe data de 3 aprilie, campania a continuat cu plantarea a peste 10.000 de salcâmi, în parteneriat cu Asociația „EcoAssist- Plantăm fapte bune în România”. Scopul campaniei a fost acela de a încuraja cât mai multe persoane să participe în mod voluntar la astfel de activități, de a îndemna la conservarea fondului silvic, dar și a mediului înconjurător. Manifestările dedicate aniversării Zilei Jandarmeriei Române s-au încheiat cu o activitate de tipul „Biblioteca vie”, în zona Iulius Mall Suceava, activitate care a avut drept scop informarea opiniei publice în legătură cu aniversarea instituției, dar și cu privire la misiunile instituției, structurile sale specializate și atribuțiile ce îi revin, prin interacțiunea directă dintre membrii comunității și cadrele militare.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorAmendă de 30.000 de lei pentru patronul unei spălătorii auto
Articolul următorTobi Ibitoye & Vladimir Chopsticks, live la Viva Flash