full screen background image

BUCOVINA RĂDĂUȚI – CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 1-0, în Liga a III-a de fotbal

Sâmbătă, 3 aprilie, pe Stadionul Municipal din Rădăuți, s-au întâlnit CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI și CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ, în derbyul etapei a paisprezecea a seriei întâi a Ligii a treia la fotbal. Aflate în luptă directă pentru promovare și despărțite doar de un punct, cele două echipe au oferit un meci frumos, calitativ, în care vioara întâi au fost rădăuțenii. Gazdele aveau să înceapă mult mai motivați, punând stăpânire pe meci și având trei mari ocazii de a deschide scorul, prin Robert Ciobanu, de două ori singur cu portarul și prin Stoian, al cărui șut sub bară avea să fie respins de portarul oaspeților. Portarul nemțean nu avea ce să mai facă în minutul 41, când fundașul Antonesei execută perfect o lovitură liberă de la douăzeci de metri, șutul imparabil ducând la deschiderea scorului. După pauză, cei de la Ceahlăul Piatra Neamț ies mai hotărâți de la cabine, au mai mult posesia și domină timp de 20-25 de minute, dar fără a-și crea vreo ocazie de gol. Fotbaliștii rădăuțeni echilibrează jocul și au încă două mari ocazii prin același Robert Ciobanu care a driblat și portarul, dar a întârziat șutul, în cele din urmă fiind blocat de un fundaș, iar câteva minute mai târziu, lovitura liberă executată de Stoian avea să lovească transversala porții oaspeților. În final, mai exact în minutul 87, oaspeții puteau egala prin Matei, al cărui șut din afara careului șterge vinclul porții apărate de Puianu. Meciul se încheie cu scorul de unu la zero, în favoarea gazdelor, victoria fiind pe deplin meritată și cu un scor mult mai mic față de numărul mare de ocazii ratate de rădăuțeni. Cu acest rezultat CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI revine din nou pe primul loc în clasamentul seriei întâi a Ligii a treia la fotbal, iar sâmbăta viitoare va evolua, tot pe teren propriu, în compania echipei Dante Botoșani. Pentru CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI au evoluat următorii jucători: Puianu-Antonesei, Vișinar, Chirilescu, Coajă-Ciobanu Eduard, Vitu, Plămadă(cpt.), Stroe -Stoian și Ciobanu Robert. Au mai intrat: Vatamaniuc, Coroamă Cosmin, Florescu și Pitic. Antrenori: Iulian Ionesi, Marius Lup și Dragoș Tătar. Foto:Cristian Plosceac
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments