Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Paștele Catolic să fie sărbătorit în condiții de siguranță, dar și pentru a ne asigura de faptul ca prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate. În acest sens, peste 250 de poliţişti suceveni vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Jandarmeria Română și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică. Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii. Cei peste 250 de polițiștii vor fi zilnic pe teren, cu 112 autospeciale. Toate autospecialele de poliție rutieră dotate cu aparatură radar vor fi pe drumurile naționale și județene pentru prevenirea accidentelor rutiere. De asemenea, se va acționa și cu radarele TrueCam. Alături de polițiștii de ordine publică și polițiștii rutieri vor fi și polițiști de la alte structuri – investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. Activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali. Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități. Pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră, care vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri judeţene, pentru asigurarea fluenţei circulaţiei şi siguranţei deplasărilor, în special în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulaţie şi la orele când se înregistrează fluxuri importante de persoane. În scopul reducerii riscului rutier, aceştia vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Pentru siguranţa cetăţenilor, suplimentar faţă de dispozitivul curent, poliţiştii vor fi prezenţi la lăcaşurile de cult, precum şi în zona adiacentă acestora, cu echipaje special constituite, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. Poliţiştii reamintesc că, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22.00-05.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-05.00. Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00. De la aceste reguli există excepții justificate, iar în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie – 4 aprilie, în intervalul orar 20.00-2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase. Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor. Evenimentele private sunt interzise. Poliţiştii recomandă ca deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze cu evitarea aglomerărilor. „Vă rugăm să fiți responsabili! Suntem de aceeași parte în lupta pentru viața! Pentru urgențe sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!”, transmit poliţiştii suceveni. INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA VĂ TRANSMITE SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN PAȘTE LUMINAT DE BUCURIA ÎNVIERII!
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Poliţiştii suceveni la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Paștele Catolic să fie sărbătorit în condiții de siguranță
Poliţiştii suceveni la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Paștele Catolic să fie sărbătorit în condiții de siguranță
apr. 03, 2021
TAGacest Catolic condiții datorie paștele pentru poliţiştii săptămâna sărbătorit sfârșit siguranță suceveni
Articolul anteriorFOTO | Recompense acordate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române
Articolul următorJandarmii sunt pregătiți pentru eventuale proteste de weekend