Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Siret, în cooperare cu reprezentanți ai Poliției orașului Siret, au depistat doi tineri din Maroc care intenționau să ajungă în Spațiul Schengen. Cei doi cetățeni străini au fost predați autorităţilor de frontieră ucrainene în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor. Ieri, 31 martie, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret în cooperare cu lucrători ai Poliției Orașului Siret au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență. Astfel, în jurul orei 23.20, au fost depistați doi cetățeni străini care se deplasau pe jos, pe raza localității Siret, județul Suceava. Întrucât cei doi bărbați nu aveau documente asupra lor și nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni din Maroc, ambii în vârstă de 20 de ani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Doi cetăţeni din Maroc care intenționau să ajungă în Spațiul Schengen, opriți la Siret
Doi cetăţeni din Maroc care intenționau să ajungă în Spațiul Schengen, opriți la Siret
apr. 01, 2021
Articolul anteriorReținuți pentru trafic de droguri
Articolul următorRezultatele Simulării Examenului Național de Bacalaureat 2021