full screen background image

A avut tramvaiul frâne? Mihai Chirica: ”Parcă a vrut să se sinucidă”

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a făcut prima declaraţie oficială după accidentul de ieri, în care un tramvai al Companiei de Transport Public a izbit mai multe autovehicule care aşteptau la semafor, pe linia de tramvai. ”O concluzie fericită este aceea că nu au fost victime. Au fost mai mulţi factori care au condus la acest accident, care nu este unul inedit. M-am uitat şi prin alte oraşe, şi acolo apar asemenea accidente. A fost un carambolaş, dar lucrurile sunt foarte clare. Vatmanul şi-a pierdut firea şi a frânat abia la final, deci frânele funcţionează. El s-a speriat după ce i-a tăiat calea prima maşină. E clar că a fost un amestec, nu sunt poliţist, dar cred că s-a uitat prea mult în dreapta să vadă dacă s-a întâmplat ceva cu prima maşină şi nu a mai fost atent.”, a spus Mihai Chirica. Edilul Iaşului spune că vinovat pentru producerea incidentului, este în primul rând şoferul primului autoturism lovit, care taie calea tramvaiului. ”Se vede clar indisciplina din trafic. Cel care a provocat accidentul este cel care a tăiat calea tramvaiului, neasigurându-se deloc în momentul în care a sărit în faţa mijlocului de transport. Este ca şi cum ar fi vrut să se sinucidă. Nu poţi să tai calea la tramvai şi să te opreşti aşteptându-te să ce? Tramvaiul are 26 de tone.”, a mai spus Mihai Chirica.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments