full screen background image

Misiunile pompierilor în prima săptămână din luna martie

În prima săptămână a lunii martie, pompierii botoşăneni au avut 189 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 27 intervenții pe zi. S-a intervenit pentru stingerea a 11 incendii, acordarea primului ajutor și transportarea la spital a unui număr de 125 persoane rănite ori cu probleme medicale, inclusiv persoane suspecte sau confirmate Covid-19, pentru transportul unor persoane supraponderale, precum și pentru deblocarea unor uși de acces în locuințe unde existau persoane care aveau nevoie de ajutor medical. La aceste evenimente se adaugă 40 misiuni de decontaminare ale autospecialelor folosite la transportul persoanelor confirmate cu COVID- 19, intervenția, alături de colegii din Suceava, pentru stingerea incendiului care a cuprins acoperișul Palatului Administrativ din Suceava și o misiune specifică pentru limitarea răspândirii pestei porcine. Cele 11 incendii s-au produs pe raza localităților Botoșani, Dorohoi, Corlăteni, Stăuceni, Darabani, Ripiceni și Ungureni. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, jar căzut pe materiale combustibile, scurtcircuit, coș de fum necurățat sau neprotejat față de materialele combustibile și fumat în locuri nepermise. Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, peste 70 pompieri militari și voluntari. În perioada analizată, Inspecția de Prevenire a efectuat zece controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență la operatori economici. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situațiilor de urgență au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale din care cinci amenzi în cuantum de 3500 lei. ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments