full screen background image

Miruna Gabriela Duracu, elevă a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, admisă la Academia Militară West Point din SUA.

Eleva plutonier major Miruna Gabriela Duracu este prima elevă de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc admisă la cea mai prestigioasă instituție de învățământ militar din Statele Unite ale Americii – Academia Militară „West Point”. Pentru eleva ștefănistă oportunitatea de a se forma ca ofițer în SUA reprezintă mai mult decât un vis împlinit. Ambițioasă, perfecționistă și determinată, Miruna a reușit să răzbată într-o competiție destul de dură și să își depășească toate limitele în cursa pentru singurul loc alocat pentru România. S-a antrenat în fiecare zi, și-a perfecționat abilitățile de comunicare în limba engleză și a luptat până în ultimul moment pentru a demonstra că poate trece peste toate probele eliminatorii din această competiție. Adolescenta în uniformă militară a reprezentat un exemplu demn de a fi urmat încă din școala gimnazială, deoarece este una dintre cele două șefe de promoție (2013-2017) ale școlii gimnaziale din comuna Costești, județul Vaslui. Ea a fost admisă în colegiul militar printre primii elevi, cu media 9,80, iar pe parcursul celor patru ani de liceu s-a menținut pe acceași linie de excepție în ceea ce privește rezultatele școlare. A reușit, sub semnul atipicității, să îmbine înclinația către sport, abilitățile de lider și performanțele școlare. Drept exemplu i-a avut pe colegii ei, din promoția 2019, Răzvan Moldovanu, Bogdan Daniliuc și Mădălin Savin care sunt cadeți la Academia Militară a Forțelor Aeriene, Academia Militară a Forțelor Terestre West Point și respectiv Academia Militară Annapolis Maryland din SUA. Întrebată de ce a ales liceul militar, cu un zâmbet nostalgic pe chip, Miruna ne-a mărturisit „Eram destul de mică, nu îmi amintesc exact ce vârstă aveam, dar am văzut la televizor parada militară de Ziua Națională a României și i-am spus mamei că vreau în armată. Nu m-am răzgândit nicio clipă, iar în clasa a VII-a am început să mă pregătesc intens pentru admitere”. La fel cum nu a putut să o facă nimeni să se răzgândească în privința alegerii liceului, nici de data aceasta nu a reuși nimeni să o întoarcă din drumul spre academia militară din SUA „Am fost convinsă încă din clasa IX-a că vreau să optez pentru forțele terestre, faptul că am avut oportunitatea să aleg o academie militară din Statele Unite ale Americii a venit ca un bonus. Am fost anunțați că primii 11 elevi din companie suntem eligibili pentru a ne înscrie la admitere. Nu am avut nicio îndoială că asta este cea mai bună alegere pentru mine. Am avut parte de susținerea părinților încă din prima clipă, iar colegii îmi cunoșteau înclinația către atletism. Au urmat o serie de probe: examen psihologic, testare medicală și o probă sportivă, care a constat într-un traseu utilitar aplicativ și alergare de rezistență de o milă. Apoi a urmat o testare ECL (gramatică și vocabular) și un interviu cu reprezentanți ai academiei din America care ne-au analizat abilitățile de comunicare în limba engleză. Eleva, originară din Vaslui, este un atlet desăvârșit. La compețițiile susținute între colegiile militare a ocupat mereu locul I la probele de viteză și săritură în lungime. Abilitățile de atlet au ajutat-o să treacă prima peste probele sportive riguroase pentru admiterea la academia din SUA. Au fost patru ani plini de privațiuni pe care numai un elev sau un absolvent de liceu militar le pot înțelege. Au fost patru ani în care Miruna a ales să se numere printre cei mai buni, să își depășească propriile așteptări și să ducă peste hotare numele Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, instituție de învățământ care i-a pus bazele pregătirii viitoarei cariere de ofițer al Armatei Române. Acum, Miruna începe să culeagă roadele muncii sale, iar performanța este răsplătită. „Dintre toți cadeții români admiși în ultimii patru ani la academiile militare din Statele Unite ale Americii, mai mult de jumătate sunt absolvenți ai liceului militar câmpulungean. An de an performanța școlară este dusă la cel mai înalt nivel, iar rezultatele obținute de elevii ștefăniști dau consistență actului educațional realizat în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.”, a transmis Georgiana Lupu, Informare și relații publice – Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments