full screen background image

500 de familii defavorizate din județul Iași, sprijinite de Rocanotherworld

500 de familii din comuna Lungani, județul Iași, una dintre cele mai sărace comune din România au fost sprijinite de festivalul Rocanotherworld, în parteneriat cu Kaufland România,  într-o nouă acțiune umanitară ce a avut loc între 28 – 31 ianuarie. Pe durata celor 4 zile, echipa festivalului, alături de voluntari și persoane care s-au alăturat inițiativei, au distribuit 4.6 tone de alimente, 2.7 tone de produse de curățenie și materiale sanitare și de igienă, 50 metri cubi de lemne de foc, în condiții de maximă siguranță și respectând toate normele în vigoare. Festivalul Rocanotherworld și-a continuat misiunea asumată, aceea de a avea un impact real în comunitate, în urma eforturilor din vara lui 2020, când voluntarii au livrat peste 9 tone de alimente și pachete cu produse de curățeni, de igienă personală, dar și materiale sanitare necesare în situația actuală, către 500 de familii cu între 5 – 12 membri din 4 sate din comuna Lungani. În plus, la Rocanotherworld Winter Edition, ce a avut loc în perioada 20-24 ianuarie  biletul a fost unul solidar, destinat susținerii artiștilor care au urcat pe scena festivalului și sprijinului cauzei sociale. Ediția online a festivalului Rocanotherworld a adus în casele publicului 14 concerte ale trupelor Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers, Lucia, Pinholes, Byron, Fine, It’s Pink, Eyedrops, Argatu’, Ana Coman, Jurjak, Luna Amară, om la lună, Les Elephants Bizarres și The Mono Jacks. Festivalul și-a propus încă de la prima ediție să fie o inițiativă colectivă de a dărui, contribuind la conștientizarea și implicarea în problemele societății. „Suntem fericiți să vedem cum Rocanotherworld crește de la an datorită tuturor celor care aleg să ne fie aproape: prieteni, artiști, voluntari și parteneri, alături de care reușim să ne îndeplinim misiunea asumată. Faptul că am putut fi alături din nou de beneficiarii cauzei de la ediția din vară ne confirmă încă o dată puterea comunității și importanța valorilor care ne ghidează întregul festival: să fim diferiți, curioși și pentru ceilalți. Doar împreună putem să #rocanotherworld așa cum ne dorim!”, spune Patricia Butucel, directorul Rocanotherworld. Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments