Prima tranşă de 14.000 doze de vaccin Moderna va ajunge miercuri, 13 ianuarie, în România, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră. Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale şi de vaccinare. Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. „Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune, încă, măsura în care previn şi infecţia asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat de presă. Potrivit specialiștilor, ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învaţă corpul să genereze anticorpi necesari în lupta cu virusul. Potrivit CNCAV, „fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile şi nu influenţează în vreun fel ADN -ul celular, având în vedere că nu pătrunde în nucleu”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorLa Biroul Francez din Suceava reîncep cursurile online de limbă franceză
Articolul următorIPJ Neamț recomandă șoferilor adaptarea vitezei în funcție de condițiile meteo