full screen background image

Accident rutier cu 4 victime și 5 mașini avariate, în Iacobeni

accident-rutier2     În această dimineaţă, un autoturism înmatriculat în judeţul Cluj, ce se deplasa pe direcţia Iacobeni – Vatra Dornei, a fost implicat într-un accident rutier.

Din declaraţiile celor aflaţi la faţa locului, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a acroşat bordura din partea dreaptă, a smuls un stâlp metalic pentru iluminat public care, în cădere, a avariat un autoturism.

În continuare, a acroşat alte patru autoturisme care staţionau pe partea dreaptă a sensului de mers, a lovit un copac de pe marginea drumului, după care a fost proiectat în peretele unui bloc de locuit, avariind şi un geam termopan de la parter.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de la Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei şi o ambulanţă SAJ.

La sosirea forţelor de intervenţie au fost găsite două victime, Gavril P. (24 de ani), care a fost asistat medical şi transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei de către echipajul pompierilor SMURD, cu diagnosticul traumatism cranian prin accident rutier, şi Mădălina C. (15 ani), transportată la spital de către echipajul SAJ, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut deschis şi comoţie cerebrală.

Alte două victime, care nu au fost găsite la locul accidentului, Andra V. (17 ani) şi Florin C. (18 ani), au ajuns la Spitalul municipal Vatra Dornei, pentru a li se acorda asistenţă medicală de specialitate.

Autospeciala cu apă şi spumă a pompierilor a rămas la faţa locului şi a spălat carosabilul de scurgerile de lubrifianţi şi carburanţi rezultate în urma accidentului rutier.

De asemenea, după efectuarea cercetărilor şi măsurătorilor  de către echipajele de Poliţie, pompierii au îndepărtat de pe partea carosabilă două autoturisme care au fost implicate în incident.

Pe timpul intervenţiei circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens.

comments

comments




Leave a Reply

avatar