full screen background image

Ada Galeș, actriță și om minunat

O știi din social media, acolo unde are o serie de mesaje absolut minunate, care te îndeamnă la iubire de sine, la conștientizare și acceptare. Ada Galeș este un om care învață să se iubească, să se asculte și reușește să-i inspire pe cei din jur să facă aceleași lucruri.

Într-o lume în care parcă și timpul se grăbește, Ada Galeș te invită să iei o pauză. Acesta este motivul pentru care a dat startul minutului de poezie de pe pagina ei de instagram. „Tot ceea ce fac e un demers foarte personal. Minutul de poezie a venit dându-mi seama că-mi lipsea misterul. Mi-am adus aminte cât de dor îmi e de poezie și de partea din mine care nu a descoperit încă anumite lucruri. În fiecare duminică vreau să citesc o poezie-două ca să-mi amintesc că e bine să citesc, iar faptul că fac asta public și în fiecare duminică mă ajută să mă țin de plan.”

Ada Galeș apare în social-media așa cum este ea și ne îndeamnă constant să învățăm să ne iubim. „Noi spunem hai să ne iubim mai mult, dar nu trebuie să luăm iubirea atât de tragic. Trebuie să fie niște pași mici. Să mă întreb când mi-e foame, să-mi dau timp, să mă ascult cum vorbesc cu mine și să-mi dau seama că pot face orice cu pasiune.”

Și chiar dacă iubirea de sine și încrederea par a fi în domeniul irealului, ele sunt cât se poate de ușor de obținut. Tot ce trebuie să știi e că ai nevoie de tine, prezent și conștient de ceea ce ți se întâmplă. „Observă mecanismul prin care tu devii mai bun cu tine. Chiar se poate să te iubești mai mult, este vorba de pași mici pe care îi faci. Ideea este procesul pe care îl parcurgi, nu finalul. Este drumul pe care ești tu cu tine spre a te descoperi.

Legat de body positivity, Ada Galeș spune că trebuie să ne dăm seama de unde sau de ce luăm decizii legate de corpul nostru. „Nu e nici o problemă dacă vrei să slăbești sau să te îngrași. Dar să nu te uiți la tine în oglindă, deoarece ți-e rușine de burtica ta, nu e ok. Sigur, vreau să fac o schimbare, dar nu din spațiul de nesiguranță. Hai să facem schimbarea din spațiul de siguranță și iubire de sine. Trebuie să luăm decizii conștient.

Ascultă discuția cu Ada Galeș mai jos:

comments

comments